Verificările dispuse de autorităţile Buzăului au scos la iveală numeroase deficienţe în derularea programului ”cornul şi laptele”. Elevii primesc cornuri mucegăite, fără termen de valabilitate, iar unele produse sunt transportate în maşini murdare şi ajung la şcoli după ce s-au încheiat cursurile sau deloc.
De la debutul anului şcolar, sute de părinţi din Buzău s-au plâns de calitatea produselor alimentare pe care copiii le primesc la şcoală. Oamenii au reclamat că, de multe ori, cornurile sunt mucegăite sau nu au termen de valabilitate înscris pe ambalaj. În urma reclamaţiilor, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar, ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Direcţiei Sanitar Veterinare au făcut verificări în şcolile care au sesizat mai multe nereguli.Printre neregulile constate de comisie s-au constatat produse neconforme, expirate sau mucegăite, ambalaje fără termen de valabilitate, nerespectarea programului înlocuind cornurile cu biscuiţi şi invers. Chiar şi vineri au existat şcoli care au primit cornuri cu valabilitate până pe data de 2, iar vineri a fost 4 octombrie.Toate neregulile descoperite au fost înaintate către Consiliul Judeţean, autoritatea care a organizat licitaţia pentru acest program ce se derulează în şcoli. După valul de reclamaţii şi controalele efectuate de comisie, preşedintele Consiliului Judeţean a explicat că, dacă societatea nu îşi va respecta cât mai rapid obligaţiile asumate prin caietul de sarcini, va rezilia contractul.Toate neregulile constatate de comisia de control au ajuns pe masa Consiliului Judeţean, care le va analiza şi dacă, până săptămâna viitoare, neregulile nu vor fi remediate, atunci contractul va fi reziliat. Însă şi în aceste condiţii, ar exista o problemă. Până la organizarea unei noi licitaţii, copiii ar putea rămâne fără gustări.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:
Sursa: adevarul.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|