Neagu s-a supărat: „Și buzoienii plătesc taxe! Ei nu merită ? De ce să fie lăsați la coadă ?”

Aprilie 12 14:30 2018 by buzoieniiro

E a doua declarație din ultima lună a lui Emanoil Neagu care sare din tipar.

De obicei un tip înțelegător și împăciuitor, pare că și pentru Neagu – vorba lui Marin Preda – timpul nu mai are răbdare.

După ce a spus că „actuala lege a achizițiilor publice, care permite prelungirea licitațiilor la infinit, e antinațională”, Neagu a trimis săgeți și înspre Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Drumuri.

„Am vorbit și cu colegii mei parlamentari din PSD, de acum înainte o să fim mai agresivi. Nu vom mai fi doar tăcuți și buni încasatori. Ne vom cere drepturile cu glas tare. Primul exemplu care îmi vine în minte e situația DN 10 – șoseaua spre Brașov. Există un risc iminent ca acest drum să fie închis circulației. Sunt 25 de puncte nevralgice. Nu se poate ca acest drum atât de important să fie lăsat de izbeliște. De ce mereu sunt alte priorități și Buzăul e lăsat la coadă ? Ce, buzoienii, nu plătesc și ei taxe și impozite ? O să vă spun eu de ce s-a stricat așa rău acest drum și în special viaductele din zona barajului Siriu. Pentru că a devenit o obișnuință în ultimii ani ca traficul greu dinspre Brașov a fost direcționat pe aici. În schimb, n-au fost direcționați la timp și banii pentru întreținerea și repararea drumului”, a spus Neagu.

Supărarea șefului CJ vine la pachet, cel mai probabil, și cu părerea că Ministerul Transporturilor și Compania de Drumuri nu s-au preocupat la timp nici de podul de la Mărăcineni ajuns acum într-o situație deplorabilă.

Mai mult, nici acum n-ar exista din partea ministerului atenția necesară rezolvării problemei acute a cozilor uriașe ce se vor forma după închiderea podului vechi (sensul Buzău – Rm. Sărat).

Trebuie ca autoritățile locale să fie cele care să meargă cu jalba-n proțap la minister – deși podul ține de CNAIR – pentru a solicita realizarea temporară a unui pod militar necesar a mai prelua din trafic.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%