Munții Buzăului | Sare și dezolare în Masivul Ivănețu #turismbuzau

Noiembrie 3 18:09 2017 by buzau.net

 Motto: Omul în soare trăieşte, în spaţiu închis doar supravieţuieşte.

La o tură în Masivul Ivăneţu cuvântul de ordine e… dezordinea.

O dezordine geologică, cu straturi de gresie întoarse la verticală, cu lacuri dulci deasupra depozitelor de sare şi trovanţi dispuşi alan-dala peste nisipurile grezoase.

O dezordine a drumurilor, cele trecute pe hărţi, întrerupte de alunecări de teren, cele noi, deabia deschise cu buldozerul, nici măcar văzute de sateliţi.

O dezordine a oamenilor, cu case aşezate acolo unde te aştepţi mai puţin, cu ogrăzi ocupate de rămăşiţele pământeşti ale unor răposate Dacii, cu hlujani refuzaţi şi de cele mai flămânde vite, cu oi şi capre lăsate de izbelişte, cu copii trişti şi miraţi, cu bătrâni împăcaţi cu viaţa şi blazaţi.

O Românie sordidă, pe care doar natura trezită la viaţă ar mai putea-o colora puţin, împrejurări în care noi pornim la drum pentru a desoperi dacă nu frumosul, măcar ineditul.

Plecăm din Galaţi sâmbătă dimineaţa, în două maşini. Prima oprire prilejuieşte şi cunoaşterea echipierilor, dar şi o aşteptare de jumătate de ceas la bariera de la Cilibia.

Ca o Cassandră de rău augur, Ştefan povesteşte că într-o tură anterioară a aşteptat aici să treacă trei trenuri. Ne împăcăm cu soarta şi pornim motorul abia după al treilea tren. Şi aşteptăm… şi aşteptăm… Deabia se târa un al patrulea, cu vagoane ruseşti pline cu cărbune. Haide, băi! Bagă cărbuni! Dăm noi din mâini spre mecanici, iar aceştia ne fac cu mâna şi dau semnale se salut…

Trecem prin Buzău şi la Mărăcineni facem stânga pentru a urma drumul de pe Valea Slănicului.

Înainte de intrarea în localitatea Mânzăleşti, chiar la confluenţa pâraielor Slănic şi Jgheabul, remarcăm Piatra Albă, numită aici şi Grunjiul de la Mănzăleşti.

Mai întâi fotografiem, apoi ne apropiem, luăm pe deget şi gustăm. Nu e sare, ci un fel de marne albe, material geologic ce nu a ferit formaţiunea geologică de eroziune, având în vedere faptul că acum o sută de ani pe locul în care acum se înalţă doar o cruce, era un platou mai larg, pe care se putea ţine chiar hora satului.

img_7170-j

La Grunji drumul se desparte în două şi după gps noi prindem pe cel din dreapta, cel care urmează spre amonte Valea Jgheabului. Deabia după ce valea se strânge îngrijorător oprim şi întrebăm localnicii: ,,Pensiunea Meledic?” ,,Ă-hă-hă! Tre să vă-nturnaţi la Grunji!…”

Întorşi la Grunji constatăm că există şi un al treilea drum, poate mai scurt, ca o bisectoare între direcţiile celorlalte două. Cu toate că începutul noii variante e abrupt şi cu serpentine strânse, ne ambalăm tare la deal.

Şi când să zicem că am ajuns în capătul de sus al pieptişului, numai ce ne trezim în faţa unui car cu boi. Nu-mi vine să cred… N-am mai văzut căruţă trasă de boi din copilărie. Clipa de uimire se risipeşte repede şi înţelegem ca va trebui să coborâm cu spatele tot ce am urcat în forţă. Să fi întâlnit un atelaj cu câini…

De jos ne orientăm pe drumul ocolit, prin Lopătari, pe la sud de Platoul Meledic.

Apropierea de acest masiv de sare este evidentă atunci când vedem primele aflorimente de sare.

La baza peretelui de sare descoperim gura unei peşteri, din care iese la lumina zilei un firişor de apă. Este vorba de Peştera de la Şosea. Detaliu în peretele de sare, cu formaţiuni de recristalizare.

img_7196-jjj

După zona pereţilor de sare trecem şi de locul în care Valea Izvorului Sărat debuşează în Valea Slănicului. La o nouă intersecţie prindem spre dreapta drumul comunal ce duce la satul Trestioara şi la Lacul Mare de la Meledic. Oprim în dreptul ultimilor case pentru a vedea formaţiunile carstice din sud-vestul Platoului Meledic.

Dolină în sare, posibil să fie însoţită la partea inferioară de deschiderea unei peşteri.

Ştim că nu numai calcarul amorf este o rocă de carstificare, ci şi calcarul cristalin (M. Rodnei), şistul (Făgăraş şi Rodnei), gresia (Grohotiş şi Rodnei), loessul (Dealul Cetăţii jud. Suceava) şi aici sarea gemă. Doar că stalactitele din sare se numesc anemolite…

Doline, cueste, steiuri şi creste de eroziune în sare în zona de sud-vest a Platoului Meledic.

Sursa: mecanturist.ro




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%