Modificare importantă în privința podului de la V. Pașii. Neagu: „E ultima”

August 1 18:58 2017 by buzoieniiro
Emanoil Neagu, șeful CJ Buzău, e jenat, la rându-i, de acest subiect după atâtea amânări și modificări.
 
Ar prefera să nu mai fie întrebat și să nu mai fie nevoit să dea astfel de explicații.
 
Reporterul buzoienii.ro a insistat astăzi, iar președintele CJ Buzău a anunțat ultima modificare:
 
„Dacă vă amintiți în urmă cu un an am exprimat opinia că un nou pod la V. Pașii s-ar face mai repede și mai ieftin. Dar atunci s-a insistat pe refacerea celui vechi. Din păcate, am avut dreptate. Reabilitarea podului vechi s-a lovit de noi și noi probleme. Mai întâi a lipsit un aviz de la Ministerul Culturii, după ce l-am luat pe acesta s-a opus Ministerul Transportului. Există supoziția că lucrările la podul rutier vor afecta podul feroviar. Iar Ministerul Transporturilor nu și-a dat avizul. În aceste condiții s-a optat pentru realizarea unui nou pod, în timp ce podul vechi va fi trecut în conservare. Lucrările la noul pod vor începe în curând”.
 
Podul de la V. Pașii a fost închis circulației rutiere în 2005. De atunci, au curs promisiunile referitoare la refacerea podului. Campion al promisiunilor a fost Eugen Teodorovici care în campania electorală din 2012 a anunțat că podul va fi reabilitat și redeschis circulației în decembrie 2013.
 
Răstimp s-a organizat inclusiv licitație pentru proiectarea și execuția podului, firma buzoiană Integral având câștig de cauză.
Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%