Mocanu şi Bădulescu încă stau la poarta liberal-democraţilor • Opinia Buzău

Vicepremierul Graţiela Gavrilescu, ministru al Mediului în guvernul Dăncilă, s-a instalat, vineri, la conducerea organizaţiei judeţene a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, după ce fostul preşedinte, consilierul judeţean Mihai Cristescu, a fost schimbat din funcţie, primind drept premiu de consolare funcţia de vicepreşedinte al ALDE Buzău.
Gavrilescu a declarat, la o conferinţă de presă organizată cu această ocazie, că până la organizarea de alegeri în organizaţia judeţeană – eveniment care ar putea avea loc până la finele acestui an -, ALDE Buzău trebuie să îşi dinamizeze activitatea şi să obţină, la alegerile europarlamentare, un scor de 15 procente, astfel încât să poată susţine, în mod eficient, candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu la preşedinţia României. Liderul interimar al liberal-democraţilor buzoieni a spus că, începând de săptămâna viitoare, ALDE Buzău îşi va deschide porţile pentru a primi noi membri, în paralel cu acoperirea cu organizaţii a întregului judeţ.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|