Mii de copii din România nu apucă aniversarea primei zile de naștere

Pentru a schimba această realitate tristă, organizația Salvați Copiii a lansat o nouă campanie de strângere de fonduri, în cadrul programului de reducere a mortalității infantile, în contextul în care natalitatea a fost anul trecut cea mai redusă din ultima sută de ani.
De o bună perioadă de timp, România deține primul loc în Europa în ceea ce privește mortalitatea infantilă, fenomen care s-a mai diminuat în ultima perioadă, dar care rămâne în continuare la valori ridicate. Un efort deosebit pentru reducerea mortalității infantile în România îl depune organizația Salvați Copiii, care derulează de mai mulți ani un program susținut în acest sens. Acesta s-a bazat la început pe dotarea maternităților din țară cu aparatură necesară îngrijirii prematurilor și copiilor născuți cu probleme grave de sănătate, pentru ca ulterior să se extindă și în cadrul secțiilor de pediatrie, grav afectate de o subfinanțare acutizată în contextul pandemiei.
Aparatura medicală oferită spitalelor este achiziționată cu fonduri provenite din donații strânse în cadrul campaniilor umanitare pe care organizația le desfășoară, pentru a duce în atenția publică problema mortalități infantile, datorată în special lipsei dotărilor din maternități și secțiile de pediatrie.
O astfel de campanie a fost demarată recent, fiind bazată pe o realitate tristă cu care se confruntă anual peste 1.200 de familii din România.
Campania numită sugestiv... [Citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|