Medicii, şocaţi de interzicerea hidratării ca măsură anti-COVID: „Vom crea probleme grave“

După 90 de zile în care sălile de sport au fost închise, astăzi, ele şi-au reluat activitatea, însă fără ca oamenii să aibă posibilitatea de a face duş, după terminarea antrenamentului, şi fără accesul la apă, în timpul efortului.
După cum „Adevărul“ a scris aici, Monitorul Oficial spune că hidratarea e posibilă doar în aer liber! Drept urmare, cei care merg la sală trebuie să iasă din zona unde se află aparatele, dacă vor să bea apă. Adică o măsură fără nicio noimă, luată în numele luptei cu noul coronavirus.
„Adevărul“ a contactat doi medici, cu specializări în nutriţie, pentru a afla punctul lor de vedere legat de faptul că oamenilor li s-au confiscat sticlele de apă.
„Din punct de vedere medical, lipsa hidratării în timpul efortului poate avea efecte de la uşoare la foarte serioase. Apa din organism este eliminată prin transpiraţie în timpul efortului astfel încât corpul să-şi menţină temperatura optimă, în jurul valorii de 37 de grade Celsius. Dacă apa din organism este eliminată fără a fi înlocuită, va scădea tensiunea arterială, iar creierul va fi mult mai prost oxigenat. De aici apar simptome precum dureri de cap, ameţeli, stare de slăbiciune generală sau chiar stare de lipotimie (leşin în termeni populari), ceea ce nu este deoc în regulă, ţinând cont că poţi să cazi şi să te loveşti destul de grav. Alte simptome ale... [Citește articolul integral pe adevarul.ro].
|