MĂȘTI DE PROTECȚIE PENTRU BUZOIENII DEFAVORIZAȚI. VOR FI DISTRIBUITE ÎN ZILELE URMĂTOARE

Mai 23 07:40 2020 by campusbuzau.ro

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind acordarea de măşti de protecţie pentru categorii defavorizate. Vor primi măști gratuite persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social, persoanele care primesc alocație pentru susținerea familiei, persoanele cu dizabilități și pensionarii ale căror drepturi bănești nu depășesc 704 lei.

Se vor acorda câte 50 de măști pentru fiecare persoană, aferente unei perioade de două luni.

În trei zile de la aprobarea acestei ordonanțe, autoritățile locale trebuie să trimită către Direcția de Sănătate Publică lista cu beneficiarii, iar odată achiziționate, în termen de trei zile, măștile vor trebui virate către reprezentanții autorităților locale, de către DSP.

Guvernul a adoptat și o ordonanță de urgență privind distribuţia de pachete cu produse de igienă, dar și alimente, pentru mai bine de 1,2 milioane de persoane care trăiesc la limita sărăciei. Acestea vor fi achiziționate din bani europeni, dar cu cofinanțare de la buget. (Andrei Solomon)


Sursa: campusbuzau.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%