Mărturia unui medic din Spitalul Județean: ”Pacienții COVID ne cer să respire, să nu mai obosească. Spitalul e plin și puțini sunt cei care respiră fără ajutor”

„Ajutați-ne să vă putem ajuta.” Este mesajul transmis de medicii din Spitalul Județean în condițiile în care de săptămâni bune se confruntă cu un aflux de pacienți pozitivi COVID-19, cei mai mulți în stare foarte gravă, dependenți de oxigen, după ce au stat mult prea mult timp acasă, sperând să își revină.
La Spitalul Județean Buzău toate paturile amenajate pentru bolnavii COVID sunt ocupate. Iar în curtea unității spitalicești sunt zeci de pacienți care așteaptă fie în ambulanțe, fie în mașinile personale, să le fie găsit un loc liber într-un salon. Afluxul de pacienți înseamnă un volum de muncă imens pentru cadrele medicale. Motiv pentru care toți medicii, indiferent de specialitatea pe care o au, intră pe secțiile COVID și au grijă de bolnavi, pentru a-și ajuta colegii.
Medicul chirurg Ștefania Manolescu
“La etajul cu pacienți COVID sunt doar doi doctori pneumologi care ar trebui să aibă grijă de peste 60 de pacienți. Mai sunt și pacienții din UPU, și acolo sunt 60-80, și atunci ei nu ar avea cum să facă față. Și atunci, am hotărât ca pe rând, fiecare, chirurg, urolog, toți facem același lucru.”
Medicii, unii cu experiență de ani buni, timp în care au îngrijit sute de pacienți, sunt șocați de ceea ce se întâmplă în prezent în spital. Pe de o parte spitalul este plin cu persoane infectate cu SARS CoV-2 care au... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|