Marina Baboi, cel mai bun timp din carieră, într-un concurs în afara țării

În perioada 5 – 7 martie, în Polonia, la Torun, s-a desfășurat Campionatul European de Atletism pentru seniori. La competiție au participat peste 700 de atleți din 47 de țări. România a fost reprezentată de 15 atleți – 9 fete si 6 băieți, care și-au îndeplinit baremurile de calificare pentru a participa la cea mai mare competiție mondială indoor din acest an, printre aceștia numărându-se și sprintera buzoiană Marina Andreea Baboi, calificată în proba de 60 m.
Venită în Polonia după un sezon indoor deosebit, în care a obținut 2 medalii de aur la primul Grand Prix al sezonului național indoor, alte două medalii de aur și titlurile de campioană națională de seniori si U23 la finala campionatelor naționale indoor, o medalie de bronz în Franța și o medalie de argint la Campionatele Balcanice de atletism de la Istanbul, eleva profesoarei Doina Voinea a intrat în competiție cu dorința de a se califica cel puțin în semifinale.
Marina a pornit cu un handicap serios în fața celor 42 de adversare din 26 de țări înscrise în proba de 60 m. deoarece în acest sezon a concurat pe nu mai puțin de 3 tipuri de piste în țară și străinătate, toate fiind diferite de cea de la Torun.
Cu toate acestea, Marina Baboi a făcut o cursă foarte bună în calificările probei de 60 m. plat, alergând cel mai bun timp din carieră într-un concurs în afara țării: 7,32 s. (foarte aproape de recordul personal stabilit tot în acest an la... [Citește articolul integral pe buzaul-sportiv.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|