Marina Baboi a cucerit, sâmbătă seară, cel de-al patrulea titlu de campioană naţională în sezonul atletic indoor, la Campionatele Naţionale U20, de fapt ultima competiţie de sală a stagiunii.
Atleta de la LPS Buzău – Steaua Bucureşti şi-a adăugat în palmares titlul de campioană naţională în proba de 60 de metri plat, distincţie venită după cele de la senioare şi U23, câştigate la începutul acestei luni, la care se adaugă, obţinut tot atunci, şi titlul naţional cu ştafeta de 4 x 400 de metri.
Pe lângă trofeele interne, Marina Baboi mai este în acest sezon indoor dublă campioană balcanică, la 60 de metri plat U20 şi cu ştafeta României de 4 x 400 de metri. Revenim cu amănunte în ediţia de mâine a cotidianului OPINIA.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|