Mănăstirea-cetate Bradu uitată de autorități

Mănăstirea-cetate Bradu a fost ridicată de boierii buzoieni pe malul stâng al pârâului Nișcov din județul Buzău, fiind una dintre cele mai vechi mănăstiri din Muntenia cu amenajare defensivă.
Complexul este format din zidul de incintă al cetății, Casa domnească, ruinele chiliilor și spațiilor de locuit sau de servicii, turnurile de colț și o biserică cu hramul "Sfântul Dumitru", construită în anul 1634.

Ca și alte cetăți din zonă, localnicii atribuie mănăstirea soției domnitorului Mihnea Turcitul, născută nu departe de aici, la doar câteva zeci de kilometri distanță. Doamna Neaga a fost fiica clucerului Vlaicu din Cislău, o familie de boieri fără pretenții la domnia Țării Românești, dar cu moșii întinse pe raza mai multor localități, de la Grăjdana, la Lapoș.
Potrivit unor izvoare, mănăstirea-cetate Bradu a fost construită sau doar parțial construită chiar de Doamna Neaga, soția domnitorului Mihnea Turcitul (1577-1583; 1585-1591) și de aceea este cunoscută drept "mănăstirea Doamnei Neaga". Cert este că de numele soției domnitorului convertit la Islam, se leagă cele mai multe edificii cu rol religios sau de apărare din zona Buzăului.
Legenda este confirmată parțial și de arheologi. Construcția incintei fortificate a fost datată arheologic în jurul anului 1570, în vremea domniei lui Mihnea Turcitul, soțul doamnei Neaga, de unde și legenda ctitoririi mânăstirii de către aceasta. Cert este că fortificarea acestei incinte s-a făcut datorită nevoii proprietarilor locului de a se pune la adăpost de tot mai desele năvăliri străine, dar și de disputele dintre diferitele partide boierești ale vremii.
Mănăstirea a fost distrusă de turci, dar a fost rezidită din temelii în anul 1632 de Radu Mihalcea vel comis, unul dintre cei mai cunoscuți boieri de pe Valea Buzăului.
Pe pisania de la intrare, în mare parte deteriorată, printre alte frânturi de cuvinte se poate desluși leatul 7150 (1642). Pictura interioară, refăcută în 1844, păstra, la vremea consemnării lui Basil Iorgulescu, numele vechilor ctitori: Radu vel comis și soția sa, jupâneasa Sofiica.
Până la jumătatea secolul al XVII-lea, cetatea a fost folosită drept reședința boierilor Mihalcea-Cândești, după numele satului de la vărsarea Nișcovului în râul Buzău, Cândești, unde boierii cumpăraseră întinse moșii de-a lungul timpului. Prin anii 1650-1660, cetatea Bradu devine în totalitate mănăstire odată cu mutarea boierilor Mihalcea în noul lor conac de la Cândești.
Printre personalitățile care au trecut pe la cetatea Bradu se află domnitorul Constantin Brâncoveanu și soția sa, Doamna Marica.
În perioada Crăciunului anului 1689, Doamna Marica, soția lui Constantin Brâncoveanu, s-a adăpostit aici, împreună cu copiii și doamnele din suită, din fața năvălirii austriecilor generalului Heissler în Țara Românească.
Potrivit istoricilor, după uciderea domnitorului Șerban Cantacuzino (1678-1688) într-un complot al boierilor munteni, împăratul Leopold al Austriei l-a trimis pe generalul Donat Heissler să-l sprijine pe aga Constantin Bălăceanu, ginerele fostului domnitor, în disputa cu Constantin Brâncoveanu, nepotul aceluiași domnitor, desemnat de acesta la tronul Țării Românești.

După ce austriecii au ocupat Bucureștii, Brâncoveanu a cerut ajutor turcilor și tătarilor și, în bătălia de la Zărnești, lângă Brașov (11/21 august 1690), s-au confruntat cei 4.000 de oameni recrutați din Transilvania sub comanda lui Heissler ca să-l sprijine pe Bălăceanu cu corpul de oaste munteano-turco-tătar al lui Brâncoveanu. În urma bătăliei, câștigată de Brâncoveanu, acesta a poruncit să fie adus capul lui Bălăceanu la București și înfipt în poarta caselor familiei sale.

Drept mulțumire pentru găzduirea sa la Bradu, doamna Marica a făcut mai multe danii mânăstirii, printre care și o Biblie, datată 1693, care se păstrează la Muzeul Episcopiei Buzăului.
Cetatea de la Bradu a fost o cetate de vale cu rol defensiv. Aceasta a fost vizitată de domnitorul Constantin Brâncoveanu care s-a ascuns aici în anii 1703, 1708 și 1711, pe vremea când era căutat de turci.

Pe latura de vest a incintei fortificate, din porunca domnitorului s-a construit Casa domnească. În anul 1821, cetatea a fost folosită ca refugiu de boierii din zonă și deși a fost atacată de eteriști, le-a făcut față, fără a putea fi cucerită. Ultimele porți ale cetății, aflate la Muzeul Județean Buzău din anul 1978, datează dinainte de 1821 și păstrează în plăcile blindajului de metal, proiectilele de plumb trase de eteriști.

Potrivit sursei citate, cetatea este inclusă în patrimoniul național pe lista monumentelor istorice și a făcut obiectul multor studii arheologice în 1974-1977. Biserica din interiorul cetății funcționează în prezent ca biserica parohială, deservind credincioșii satului Haleș, comuna Tisău, județul Buzău.
Sursa: AGERPRES / (A — AS — autor: Dorin Ivan, editor: Mihai Simionescu) - extras