Malţul de Buzău, de bere Pils folosit de doi tineri pentru berea artizanală

Septembrie 9 15:40 2018 by buzau.net

Doi tineri, buni prieteni, au deschis în acest an prima fabrică de bere artizanală din Sibiu. Standul cu bere Urban nu a lipsit în acest an de la festivalurile care se organizează în Sibiu sau alte oraşe din centrul şi vestul României.

Ciprian Hanea este unul dintre fondatorii berăriei, alături de Adrian Muntean, care ne spune că dialogul cu oamenii este cel mai mare câştig. „Aici e profitul pe care îl simţim cel mai mult - de a discuta şi a explica ce înseamnă o bere bună”.
 
Cum a apărut berea Urban
 
Cei doi bărbaţi sunt originari din Sibiu. Ambii au studiat Finanţe şi Bănci la Bucureşti, după care au intrat în „hora multinaţionalelor”. Astăzi continuă să fie ambii antreprenori, însă în paralel încearcă să reînvie tradiţia de producere a berii.
 
„Suntem economişti amândoi, am lucrat în multinaţionale, iar după o anumită periadă am optat pentru această activitate; la 40 de ani ne-am apucat să facem bere. Pentru noi e o activitate de hobby şi de plăcere. Este evident, dar considerăm că este şi o oportunitate de business, ca şi moment în piaţă. Dar în primul rând, este plăcerea noastră de a produce o băutură corect făcută. Spre asta ne poziţionăm”, ne explică Ciprian Hanea.
 
Cei doi au gândit-o cum nu se poate mai bine - deşi are o tradiţie a berii, Sibiul nu dispunea de o fabrică proprie, astfel că deschiderea fabricii de către cei doi sibieni i-au inspirat şi pe alţii. Astăzi, în Sibiu sunt trei producători de bere artizanală. „Ideea o discutăm şi analizăm din toamna 2016, partea de proiect; compania a fost înfiinţată în 2017, începând tot ce înseamnă amenajarea spaţiului de producţie. Asta a presupus şi luarea tututor autorizaţiilor - aici a fost bătălia cea mai mare, tot ce înseamnă autorizaţia de mediu, de la DSV, DSP, de antrepozit fiscal, iar activitatea ca atare am început-o cu data de 1 ianuarie 2018”, spune Ciprian Hanea.
 
Astăzi, fondatorii Urban se concentrează pe popularizarea produsului lor, fără a ţinti neapărat spre un boom al afacerii. Ar fi şi prea îndrăzneţ, pe o piaţă în care berea craft atinge 0,2%. „Nu ne dorim o creştere exponenţială, ci una organică. Să creştem treptat, dar sănătos. Lumea trebuie să ne cunoască, să se bucure de berile noastre. E o situaţie de calitate - când e bună, atunci clientul o cere. Şi asta ne interesează - să fim cât mai prezenţi, oamenii să ne încerce”.
 
Berea craft câştigă teren
„Suntem economişti, există o analiză de piaţă pe partea aceasta. Există şi un potenţial de business pe partea aceasta. Procentul de bere craft în România este 0,2%, probabil un pic mai mare. Targetul spre care ar trebui să ajungem este undeva de 3-5% din piaţa de bere. Acolo vedem noi partea de potenţial. Oricum, oamenii se orientează spre o mâncare sănătoasă şi în aceeaşi măsură spre o băutură sănătoasă” - Ciprian Hanea.
Cei de la Urban spun că capacitatea de producţie a fabricii de bere este de 5.000 de litri lunar. Procesul tehnologic presupune că fermentaţia durează 23 de zile. „Procesul, în mare îl ştiam, dar clar ulterior l-am aprofundat. Diversitatea şi diferenţa vine de la ce gusturi simţi în bere. Şi aici ţine de capacitatea berarului de a scoate o bere bună”, explică unul dintre fondatorii berăriei. La Urban muncesc doi berari, iar fabrica ocupă o suprafaţă de 100 metri pătraţi.
 
În ceea ce priveşte materia primă - malţul, hameiul, drojdia şi apa, Ciprian Hanea spune că Sibiul are noroc de o calitate bună a apei, în care duritatea este foarte scăzută. „Asta înseamnă că nu se implantează în gustul berii. Malţul de Buzău, de bere Pils este cel pe care îl avem noi. Celelalte, malţurile speciale, hameiul, drojdia, clar le aducem de afară - Germania, SUA, Anglia, Noua Zeelandă, în funcţie de tipul berii şi de gustul pe care vrem să-l propunem”.
 
În prezent, berea produsă la Sibiu poate fi găsită şi în alte oraşe - Timişoara, Cluj, Braşov şi Bucureşti, clar Sibiu. Principala provocare rămâne prezenţa în localuri.
„Există o anumită clientelă care apreciază şi caută berea craft. Sunt câteva locaţii clar definite unde poţi găsi. Nu o găseşti oriunde. În Sibiu, dacă o cauţi, o găseşti. Încercăm în acele localuri unde există deschidere spre berea craft. Există o concurenţă puternică cu partea de bere industrială şi aici e bătălia cea mai mare - ca cel care are un restaurant sau bar, să accepte să listeze inclusiv produsele noastre. Motivele sau instrumentele de motivare pe care le au marii producători, noi nu le avem. Singurul instrument este atunci când le spunem că producem un produs corect şi este un produs corect - fără aditivi, fără coloranţi, fără adăugarea de alcool. Este o bere produsă conform reţetei clasice”.





Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%