Mai puteți băieți ? S-a reluat moda asfaltărilor nocturne! Iată ce străzi sunt acum în curs de asfaltare!

Octombrie 27 20:23 2017 by buzoieniiro

Ne mai despart patru zile de luna noiembrie și asfaltările continuă în ritm accelerat în municipiul Buzău, favorizate și de prelungirea vremii prielnice.

Chiar dacă programul de asfaltări a depășit și cele mai optimiste așteptări, el continuă înspre mulțumirea șoferilor din Buzău.

Astfel, în aceste zile se află în desfășurare asfaltarea străzilor Alexandru Marghiloman și Bazalt.

Aseară, lucrătorii Urbis Serv au muncit până după ora 02.00 dimineață pentru a termina turnarea primul strat pe str. Alexandru Marghiloman de la podul Horticolei până la intersecția cu str. Gârlași.

În această seară, asfaltatorii s-au mutat după cum se poate observa din fotografiile alăturate pe strada Bazalt.

„Avem program încărcat și săptămîna viitoare. Vrem luni, marți și miercuri să terminăm și turnarea stratului doi pe Bazalt și pe Alexandru Marghiloman până la intersecția cu Gârlași. Apoi ne apucăm și de tronsonul dintre Gârlași până pe strada Clemenței. Sperăm să ne ajute vremea, dar și ce de la gaze, în sensul în care să-și termine și ei lucrarea pentru a ne crea și nouă front de lucru”, ne-a spus în această seară Alin radu, director adjunct la Urbis Serv.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%