Mai multe parcuri din Buzău au fost ciuruite! Ce e cu șanțurile apărute ?

Octombrie 28 09:16 2017 by buzoieniiro

Un cititor a reclamat faptul că în parcul de la Jabbar, pe spațiul verde, au apărut numeroase șanțuri ca și cum zona ar fi fost atacată de o colonie de cârtițe.

La deplasarea, târzie e drept a reporterului, sesizarea s-a confirmat în parte.

Într-adevăr, spațiul verde e brăzdat de șanțuri, dar răstimp, prin ele, au apărut niște cabluri.

De la Urbis Serv, societatea care administrează parcurile din Buzău, am aflat și ce se întâmplă:

„Nu e vorba doar de parcul de la Prefectură. La fel se întâmplă și în parcul de la piață, din fața Bisericii Sf. Îngeri, în parcul Furnica dintre Primărie și ANAF și chiar în spațiul verde din fața Primăriei, înspre Piața Dacia. În aceste zile se montează instalația de stropire automată a vegetației. Nu va mai fi nevoie să vină muncitorii cu cisterna și să ude în fiecare zi florile și gazonul cu furtunul”, ne-a precizat Alin Radu, director adjunt la Urbis Serv.

Sistemul de stropire automată ar urma să fie extins anul viitor și în alte zone cu spații verzi din Buzău.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%