Mai multe kilograme în plus la tinerețe, mai puțini ani la bătrânețe

Un studiu publicat în British Medical Journal arată că excesul ponderal în prima jumătate a vieții crește riscul de deces prematur.
Supraponderabilitatea și obezitatea la vârste fragede și în prima jumătate a vieții pot avea urmări nefaste peste ani, chiar dacă, după vârsta de 40 de ani, persoanele în cauză revin la o greutate normală. Avertismentul vine din partea unei echipe de cercetători de Facultatea de Sănătate Publică a Universității Huazhong din China, care au efectuat un studiu în rândul cetățenilor americani și au publicat concluziile în British Medical Journal.
Autorii cercetării susțin că o creştere în greutate în jurul vârstelor de 20, 30 şi 40 de ani măreşte cu peste o cincime riscul de deces prematur. Concluziile vin în urma analizei datelor prelevate de la 36.051 de persoane care aveau 40 de ani sau mai mult la începutul studiului. Subiecții au fost cântăriți ți măsurați la începutul studiului, menționându-le cercetătorilor și ce greutate aveau la 25 de ani şi cu 10 ani înainte de studiu.Perioada de monitorizare s-a întins e durata a 12 ani, timp în care s-au înregistrat 10.500 de decese în rândul persoanelor selectate pentru studiu.
După eliminarea factorilor ce puteau influenţa rezultatele, specialiştii au descoperit că, în comparaţie cu persoanele cu o greutate sănătoasă, subiecţii care au devenit obezi între vârsta de 25 de ani şi aproximativ 40 de ani prezentau un risc mai mare cu 22% de deces prematur din orice cauză şi un risc crescut cu 49% de deces din cauza bolilor de inimă.
Sursa: sanatateabuzoiana.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|