Lucia Dumitrescu: „Este un vis să cânți cu cei ale căror postere ți-au decorat camera în adolescență”

O aniversare de 20 de ani în slujba iubitorilor de muzică, marcată, cum altfel, decât printr-un concert de amploare. Cunoscuta trupă Proconsul a împlinit luna aceasta două decenii de existență artistică, iar buzoianca Lucia Dumitrescu a fost invitată pe scenă să cânte alături de membrii trupei, la showul aniversar.
„Este un vis să cânți cu cei ale căror postere ți-au decorat camera în adolescență”
„Anul acesta trupa mea preferată, Proconsul, împlinește 20 de ani de existență artistică în care au îmbogățit repertoriul muzical românesc în cel mai frumos mod: au compus muzică de calitate, cu mesaje superbe și linii melodice care să poată fi fredonate nu doar câțiva ani, ci 20 de ani la rând (până acum)… Eu sunt onorată și copleșită de bucurie să fac parte din echipa lor, fiind invitată de fiecare dată să le fiu alături pe scenă la cele mai importante concerte ale lor din țară! Este un vis devenit realitate… Să ajungi să cânți cu trupa ta preferată, ale căror postere ți-au decorat pereții camerei în care ți-ai petrecut copilăria și adolescența”, a scris pe rețeaua de socializare Lucia.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|