Locul I pe țară pentru trei buzoieni participanți la un concurs de invenții! Au fost contactați deja de investitori!

Trei elevi susținuți de Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Octogonul (ADDO) au obținut locul I pe țară la concursul de idei inovative “BSUN Energy Innovation Challenge 2019”.
Echipa mixtă participantă a fost selectată din tineri voluntari din ADDO: Malina Maria Grama elevă a Colegiului Național B.P. Hașdeu, Haşdeu , Teodor Fadur student la Facultatea de Arhitectură din Iași, Iosif Ioan Grama, elev Liceul Economic Buzău, Daniel Florin Balaban Col. Naţional Spiru Haret Buzău și coordonatorul ştiintific inventolog, dr. ing. Alexandru Stănilă,
Concurs de proiecte, planuri de afaceri şi idei inovative de startup-uri în domeniul Energiei Durabile 29 noiembrie 2019, se află la a treia ediţie naţională.
Echipa buzoienilor a obţinut locul I şi Marele Premiu, în urma confruntării cu 23 de echipe participante de elevi şi studenţi, venind cu o soluţie tehnică de nişă, pentru independenţă energetică locală: „Captarea eficientă a energiei dinamice a curenţilor de aer cu viteze mici”.
Un alt câștig important a fost acela că buzoienii au reușit atragerea unor investitori de renume și anume Iulian Hornet, inventatorul binecunoscut buzoienilor datorită centralelor termice cu biomasă peletizată, precum şi Firma Mosson, renumită în dezvoltarea energiei alternative, ecologice în România. Aceștia au remarcat valoarea aplicativă şi de piaţă a soluţiei tehnice aduse în atenție de buzoieni şi vor sponsoriza realizarea prototipului.
Tinerii participanţi au hotărât să rezolve proiectul tehnic, anul acesta, realizarea prototipului şi, odată cu 1 martie, să treacă la probe tehnologice. În acest interval de timp, tinerii doresc să pornească o afacere proprie de producţie şi cercetare, de centrale eoliene cu specificul ideii lor, în curs de brevetare, accesând fonduri europene.
Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă, Octogonul, “ADDO” îşi desfaşoara activitatea in judeţul Buzău, avâd drept scop printre altele şi promovarea dezvoltării gândirii creative a tânerei generaţii.
Sursa: gazetabuzoiana.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|