Listă de revendicări prezentată de sindicaliştii din învăţământ prefectului Carmen Ichim

Octombrie 3 12:17 2017 by buzau.net

 Prefectul Județului Buzău, Carmen Ichim, s-a întâlnit în cursul zilei de 2 octombrie 2017 cu o delegație formată din reprezentanți ai Sindicatului Învățământului Preuniversitar ”Prof. Ion Neacșu” Buzău care, anterior, au participat la o acțiune de pichetare a sediului prefecturii.

În cadrul discuțiilor purtate, sindicaliștii din învățământ au prezentat o listă de revendicări legate de drepturile salariale, calculul sporurilor, cuantumul pensiilor fostelor cadre didactice, procentul din produsul intern brut (PIB) alocat educației sau programele școlare neadaptate cerințelor pieței. 
 
Prefectul Carmen Ichim a primit din partea sindicaliștilor S.Î.P. Buzău un memoriu cuprinzând revendicările formulate, document care va fi transmis celor doi miniștri de resort, respectiv ministrului Consultării Publice și Dialogului Social și ministrului Muncii și Justiției Sociale.
 
La finalul întâlnirii, domnia-sa i-a invitat pe sindicaliști să participe, în data de 12 octombrie 2017, la o ședință extraordinară a Comisiei de Dialog Social Buzău având ca temă necuprinderea în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 a sumelor restante stabilite prin sentințe judecătorești, respectiv ignorarea drepturilor câștigate de personalul din învățământ prin hotărâri judecătorești definitive.



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%