Lipsa de empatie și de aparatură fac diferența între medicii români și cei din străinătate

Este părerea ministrului sănătății, care spune că au fost perioade în care personalul medical din spitalele românești a lucrat „ca pe front”.
La jumătatea acestei săptămâni, Sorina Pintea s-a aflat din nou în vizită prin teritoriu, de această dată, destinația aleasă fiind județul Dâmbovița, unde ministrul a inspectat Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște și Spitalul Municipal din Găești. Ultima vizită în județ fusese făcută în anul trecut, ocazie cu care ministrul Sorina Pintea a discutat cu managerii spitalelor din județ și cu reprezentanții autorităților locale despre nevoile unităților sanitare. Ulterior, după ce bugetul pentru investiții a fost aprobat, ministrul a revenit în Dâmbovița pentru a aloca sumele necesare pentru dotarea spitalelor din județ și efectuarea unor lucrări de reabilitare.
Astfel, Ministerul Sănătății a anunțat ieri că pentru unitățile sanitare din județ s-au alocat 12 milioane de lei, dintre care peste 7 milioane vor fi folosiți pentru achiziția unui computer tomograf și a unui aparat de radiografie digitală la SJU Târgoviște, precum și pentru finalizarea reparațiilor capitale a secției TBC Moroieni. Totodată, La Spitalul Municipal Găești au fost alocate peste 2,9 milioane de lei pentru aparatura medicală, la Spitalul Municipal Moreni au fost alocate peste 1,5 milioane de lei pentru dotarea cu aparatură, iar la cel din Pucioasa 725.000 de lei.
Sursa: sanatateabuzoiana.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|