Liceenii de la Tehnic, activități complexe de săptămâna europeană a competenţelor profesionale

Zile pline pentru elevii şi profesorii Liceului Tehnic Buzău în cadrul Săptămânii europene a competenţelor profesionale. Conferinţe, seminarii, ateliere, toate sunt organizate cu un singur scop: acela de a le facilita liceenilor aceesul pe piaţa muncii. Cum Liceul Tehnic poate fi considerat cu uşurinţă exemplu de bune practici în implementarea de proiecte ce vin în sprijinul elevilor, au fost analizate şi aceste aspecte.
Săptămâna europeană a competenţelor profesionale a fost valorificată din plin la Liceul Tehnic Buzău. Unitatea de învăţământ este considerată model de bune practici în implementarea proiectelor cu fonduri europene pentru sprijinirea liceenilor în a se integra pe piaţa muncii. Tocmai condiţiile şi beneficiile acestor proiecte au fost dezbătute astăzi în cadrul unei conferinte ce a adunat nu mai puţin de 50 de elevi.
După conferinţa în cadrul căreia s-au dezbătut subiecte ce îi frământă pe elevi, a avut loc un atelier în cadrul căruia elevii ce urmează să plece în practică în Portugalia au cules impresii de la cei ce au participat deja în cadrul proiectului.
La final, liceenii de la Tehnic au demonstrat, pe de o parte că sunt bine informaţi, iar pe de altă parte că ştiu foarte clar ce îşi doresc să obţină în urma implementării acestor proiecte.
În acest an şcolar, în cadrul unui proiect implementat cu fonduri europene, 85 de elevi ai Liceului Tehnic vor efectua stagiul de practică timp de 3 săptămâni în Portugalia, în condiţii europene, şi vor primi şi aproape o mie de euro, ca bani de buzunar.
Sursa: jurnaluldebuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|