Legumele din târgul „Toamna Buzoiană”, mai bune decât în piețe, dar mai scumpe. Care este explicația - Stiri de Buzau

Septembrie 23 21:11 2022 by stiridebuzau.ro

Tarabele fermierilor din târgul „Toamna Buzoiană”, deschis în această săptămână, sunt încărcate de legume și fructe proaspete. Cumpărători sunt mulți, chiar dacă prețurile din târg par a fi ușor mai ridicate decât în piețele permanente din municipiul Buzău. Festivalul se încheie duminică seara, cu un spectacol de muzică populară, scrie stiridebuzau.ro.

Zeci de producători buzoieni oferă spre vânzare legume şi fructe de sezon, preparate tradiţionale din carne şi din lapte, produse apicole, must, vinuri româneşti, dulciuri, precum şi obiecte de artizanat.

Concurența este mare, iar producătorii își îmbie clienții cu marfă frumoasă. „Produsele sunt foare ok, sunt românești, iar prețurile sunt acceptabile și ne bucurăm de ele cât mai sunt”, spune o clientă.

- ACHIZITII CEREALE-

Prețurile sunt și ele, însă, pe măsura calității produselor. De exemplu, un kilogram de castraveți se vinde cu patru lei, un kilogram de roșii cu cinci lei, unul de ardei gras între patru și șapte lei. Conopida costă șase lei kilogramul, gogonelele se vând cu patru lei kilogramul, iar vinetele se găsesc cu cinci lei.

„Prețurile au fost acceptabile. Dar să știți că și cheltuielile au fost mari. Aproape că s-au dublat toate inputurile, folia, încălzirea. Aici au fost vânzări peste așteptări încă din prima zi. Gogoșarul s-a vândut printre primele, castraveții, vinetele s-au vândut cel mai bine”, declară Mircea Tatu, producător de legume din comuna...

Citește articolul integral pe stiridebuzau.ro.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%