La picioarele podului de la Vadu Pașii au răsărit aceste „flori”. Ce înseamnă asta ?

Câte cinci picioare (pile) au cele două poduri, cel feroviar, și cel rutier – vechi.
Tot cinci picioare, plus cele două culee (capetele podului), va avea și noul pod rutier, la care se lucrează cu începere din septembrie.
De câteva zile, la două dintre picioarele vechiului pod, au răsărit aceste „flori”.
De fapt, e vorba de armătura coloanelor de 28 de metri adâncime de care se vor prinde picioarele noului pod.
În total vor fi 74 de astfel de coloane (54 pentru podul nou și 20 pentru susținerea podului vechi). Muncitorii au rezolvat fundația pentru două pile și lucrează acum la a treia.
Pe șantier și-au făcut apariția de câteva zile și mai multe tuburi de beton cu care se va improviza un podeț pentru ca muncitorii să poată trece apa Buzăului și să lucreze la forarea coloanelor pe care se va sprijini cel de-al cincilea picior al podului.
Apoi se va trece la partea de zidărie a celor cinci picioare, iar în paralel se va lucra în uzină la realizarea tablierului (structura metalică pe care se va așeza calea de rulare).
„E bine până acum. Ne-a ajutat vremea, am putut lucra iată și în timpul iernii. Vom trage tare și în perioada următoare pentru a putea începe ridicarea pilelor. Să sperăm că nu vom avea parte la primăvară de inundații care să ne oprească din lucru. Zilele acestea voi da comanda pentru tablă, pentru a lucra în paralel în hală la noi la tablier”, ne-a declarat azi la fața locului Victor Vasilescu, directorul Integral, firmă care va realiza podul.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|