La Gura Teghii, ca-n Vestul salbatic! Tanar baut si fara permis de conducere, oprit cu focuri de arma dupa ce a fugit de politisti

Septembrie 12 00:00 2017 by opiniabuzau

Un tânăr din Gura Teghii a ajuns în arestul Poliţiei după ce, sâmbătă seară, aflat la volanul unui autoturism, a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor din comună. A fost nevoie ca oamenii legii să tragă focuri de avertisment, dar şi înspre maşină, pentru a-l imobiliza pe fugar. Ulterior, oamenii legii au aflat care era şi motivul pentru care individul a fugit. Avea o alcoolemie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat şi nu deţine nici permis de conducere. A fost reţinut de poliţişti şi apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 20,00, individul fiind urmărit cam un kilometru de oamenii legii. „În seara zilei de 9 septembrie, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Gura Teghii, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar pentru oprirea în trafic a unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, fiind necesară utilizarea armamentului din dotare şi urmărirea acestuia. Au fost trase 5 focuri de armă, două dintre acestea în plan vertical, iar trei în plan orizontal, care au atins autovehiculul în partea din spate dreapta jos, unul nimerind anvelopa, fapt ce a condus la imobilizarea autoturismului şi implicit, a conducătorului acestuia. După imobilizare, s-a constatat faptul că la volan se afla un tânăr în vârstă de 27 de ani, din localitatea Gura Teghii, iar în urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie alcoolică de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, ca urmare a verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit faptul că tânărul nu deţinea permis de conducere şi, de asemenea, fiind condus la spital, acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei“, precizează IPJ Buzău.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%