Justiția anulează pe bandă rulantă amenzile din starea de urgență și obligă Poliția la plata cheltuielilor de judecată

Instanţele din România anulează pe bandă rulantă amenzi aplicate de poliţişti, în starea de urgenţă, celor care nu au avut asupra lor declaraţii pe propria răspundere. Odată cu pierderea proceselor, Poliţia trebuie să le achite celor amendaţi şi cheltuieli de judecată.
Sunt, însă, cazuri în care cei care solicită anularea amenzilor în instanţă cer şi obţin cheltuieli de judecată. Este şi cazul unei femei din Timişoara care a fost amendată cu 20.000 de lei pentru că „în ziua de 5.04.2020, orele 11:25 se deplasa împreună cu concubinul sau cu un taxi în Timişoara pentru a face cumpărături, fără a realiza că era necesară o declaratie pe proprie răspundere”, scrie adevarul.ro.
În procesul prin care a cerut anularea amenzii, timişoreanca a arătat că şi-a cerut scuze, le-a spus poliţiştilor că îi pare rău, le-a arătat că este bolnavă şi că este în concediu medical, suferind de cancer, însă aceştia au fost neînduraţi şi i-au aplicat o amendă contravenţională de 20.000 de lei. IPJ Timiş a fost de acord cu anularea amenzii aplicate femeii pe motiv că „prin decizia nr. 152 din 06.05.2020 a Curţii Constituţionale s-a constatat neconstituţionalitatea art. 28 din O.U.G. nr. 1/1999 şi O.U.G. nr. 34/2020 (n.r. acte normative în baza cărora au fost aplicate amenzile)”. Prin urmare, Judecătoria Timişoara a anulat amenda, dar a obligat IPJ să îi achite femeii amendate... [Citește articolul integral pe ramnicpress.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|