Jukebox concertează în sprijinul unei familii lovită de soartă, din Lopătari • Opinia Buzău

• Şapte suflete au rămas fără casă în 2016, chiar de Paşte, în urmă unui incendiu
Trăiesc într-un cătun uitat de lume, în Terca, comuna Lopătari, departe de civilizaţia urbană, iar drumul până la ei pare că nu duce nicăieri, drum greu practicabil, mai ales în condiţii de ploaie sau zăpadă. I-a descoperit însă o asociaţie caritabilă din Capitală acum mai bine de doi ani, iar de atunci îi ajută ori de câte ori este nevoie. ,,Până în primăvară anului 2016 (mai exact a treia zi de Paşte), locuiau în casă lor: mică şi modestă. În acea zi, în jurul orei 6.00 dimineaţă, tatăl s-a trezit într-un nor de fum gros în casă. A reuşit doar să-şi mai salveze copiii şi soţia, care dormeau toţi. Din bunurile din casă nu au mai putut salva nimic. Casa a ars cu toată agoniseala lor. Soţul, tatăl copiilor – lucrează la un atelier de prelucrare a lemnului, la 50 km de casă. Pleacă luni dimineaţă şi se întoarce vineri seară, iar sâmbătă mai merge la lucru <cu ziua> pe la vecini. Vara le este mai uşor pentru că şi soţia lui mai merge la lucru tot <cu ziua>, dar iarna este cumplit. Sunt într-un cătun uitat de lume, departe de civilizaţia urbană, iar până la ei drumul pare că nu duce nicăieri, este un drum greu practicabil, mai ales în condiţii de ploaie sau zăpadă. Cu toate acestea, cele două fetiţe mai mari (13 şi 16 ani), merg la şcoală şi au rezultate bune. Cei trei frăţiori mai mici sunt încă la grădiniţă, dar în curând vor începe şi ei şcoala.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|