Judecătorii de la Tribunal reiau, de luni, activitatea dar încep cu o pauză

Februarie 12 06:35 2020 by opiniabuzau

După aproape două săptămâni de protest, timp în care s-au judecat doar dosarele urgente, judecătorii de la Tribunalul Buzău au decis să reia, de săptămâna viitoare, şedinţele de judecată pentru toate cauzele, însă vor recurge la o altă formă de protest. Astfel, conform deciziei luata de Adunarea Ge­nerală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Buzău, de luni 17 februarie, se reia activitatea de judecată însă cu suspendarea zilnică a şedinţelor între orele 9 şi 10, pe o perioadă nedeterminată. Tot de luni va fi reluată şi activitatea Biroului de Informare şi Relaţii Publice. Celelalte decizii luate la finele lunii trecute, precum refuzul de a participa la formarea birourilor electorale, rămân neschimbate.

În schimb, judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, instanţa superioară la care este arondat Tribunalul Buzău, care în 29 ianuarie au decis suspendarea şedinţelor de judecată, cu excepţie cazurilor urgente, din cauza eliminării pensiilor de serviciu ale ma­gistraţilor au decis, luni, reluarea activităţii de judecată încă de marţi, 11 februarie. Protestul magistraţilor continuă prin suspendarea timp de o oră, zilnic, a activităţii de judecată. Judecătorii de la Ploieşti cer ,,compensarea” pentru orele suplimentare şi pentru cele lucrate în zilele de sărbătoare şi vor ca bugetul aferent instanţelor de judecată să fie preluat de CSM.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%