Ion Găvănescu

Născut în comuna Găvanele, judeţul Buzău (de aici numele pe care şi l-a luat ulterior), a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, dar după primul an de facultate a renunţat, deoarece a realizat că nu are vocaţie pentru domeniul medical. În anul 1878 s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti. A urmat cursurile acestei facultăţi, iar în anul 1883 a obţinut licenţa în litere şi filosofie. Primind ajutorul financiar acordat de Iosif Niculescu, pleacă la Berlin pentru a-şi continua studiile postuniversitare, cu profesorii germani Dilthey şi Paulsen. Îşi finalizează studiile, iar în anul 1887 obţine titlul de doctor în filosofie, după ce susţine lucrarea cu titlul Versuch einer zusammenfassenden Darstellung der pädagogischen Ansichten John Locke’s ("Încercare de prezentare completă a opiniilor pedagogice ale lui John Locke”). Lucrarea a avut ca temă o analiză critică asupra socio-pedagogiei întâlnite la John Locke şi va apărea ulterior şi în limba română (1889), sub titlul Ideile pedagogice ale lui J. Locke.

 

În anul 1888 se întoarce în România, la Universitatea din Iaşi. Aici ocupă prin concurs postul de profesor titular la catedra de Psihologie şi Estetică (în locul profesorului Constantin Dimitrescu-Iaşi, plecat la Bucureşti) şi ţine prima sa conferinţă publică cu titlul „Există acţiuni dezinteresate?”. În 1892, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Take Ionescu, îl numeşte pe Găvănescul inspector al învăţământului secundar. La data de 11 februarie 1905, în urma votului senatului Universităţii din Iaşi, Găvănescul este ales senator al instituţiei, avându-l pe Petre Poni drept contra-candidat. În perioada petrecută la Iaşi a înfiinţat şi condus Seminarul Pedagogic de pe lângă Universitatea din Iaşi în perioada 1899-1932.

 

Cea mai importantă realizare a pedagogului ieşean a reprezentat-o, aşadar,   înfiinţarea, în 1899, a Seminarului Pedagogic din Iaşi prin Legea învăţământului secundar şi superior întocmită de Spiru Haret (1898). Seminarul de la Iaşi a fost prima şcoală de aplicaţie românească pentru pregătirea licenţiaţilor candidaţi la profesorat. Găvănescul a condus cele două publicaţii ale Seminarului Pedagogic „Cultura română - pedagogie, ştiinţe, litere” şi „Buletinul Seminarului Pedagogic Universitar. Revistă de pedagogie-filosofie-ştiinţe-litere”, încurajând afirmarea academică a tinerilor universitari - Constantin Narly, Grigore Tăbăcaru, Vasile Pavelcu. Ca profesor al Universităţii din Iaşi, a fost unul din puţinii oponenţi ai ideilor comuniste în mediul universitar al anilor '20.

 

A deţinut mai multe funcţii publice şi demnităţi: preşedinte al Asociaţiei Profesorilor Universitari din România, deputat din partea Liga Apărării Naţional-Creştine (1926), parlamentar pe listele Partidului "Totul pentru Ţară" (1937), membru al Senatului Legionar. În perioada studenţiei a publicat articole în mai multe ziare ale vremii, printre care: "Naţiunea”, "Scaiul”, "România Liberă”,  "Binele Public”, "Românul”. La "Naţiunea" a publicat notiţe, recenzii, dări de seamă de şedinţe academice, precum şi articole pe diverse teme, din perspectivă  politică şi filozofică. La acelaşi ziar, deţinut de Dumitru Brătianu, Găvănescul a îndeplinit şi funcţia de administrator al publicaţiei, după ce a fost instruit în contabilitate de un profesor francez. Colaborarea la "Naţiunea" i-a permis să intre în contact cu personalităţile timpului, unele dintre ele marcându-i viitorul profesional. Printre acestea s-au numărat: Dumitru Brătianu, Anghel Demetriescu, Simionescu Râmniceanu.

 

În paginile ziarului "Românul" a publicat un studiu despre Friedrich cel Mare („Filosoful de la Sans-Souci”), apărut în perioada 1885-1886, în mai multe numere ale ziarului. În aceeaşi gazetă a publicat şi un studiu critic asupra unui proiect de reformă a învăţământului din acea vreme. În ziarul "România Liberă", condus de Dim. Laurian şi Ştefan Mihăilescu, prin sprijinul lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, a publicat un articol asupra Dezvelirii Statuii Libertăţii din Ploieşti.

 

A publicat lucrările: Curs de pedagogie. Pedagogie generală (1923); Etica (1897); Ideile pedagogice ale lui John Locke (1889); Istoria omenirii, curs elementar aprobat de Minister ca manual didactic; Elemente de psihologie (1890 - cu aproximativ douăzeci de reeditări ulterioare); Meditaţiile poetului Grigore Alexandrescu, Studiu critic (1919); Partidele politice, Caracterizare prin ele înşile (1905); Noţiuni de pedagogie şi psihologie - pentru şcolile de ofiţeri (1921); Istoria pedagogiei. Teoriile şi instituţiile de educaţie din timpurile vechi pînă în zilele noastre, în legătură cu istoria culturii (1903); Noţiuni de pedagogie generală (1920); Etica (1922); Psihologie (1925); Din durerile şi luptele românilor din Transilvania. Mişcarea de la 1848 (1914); De la Kant la Hitler: spre pacea lumii; La o răspântie a istoriei naţionale (1923); Amintiri. Momente şi siluete (1944); Pedagogia militans. Principii de educaţie ca forţe active în procesul evoluţiei social-morale (1932).

 

A ţinut cursuri de pedagogie, didactică, istoria pedagogiei, etică, psihologie şi estetică. A elaborat cursuri pentru studenţi şi elevi de liceu - Psihologia (1890), Etica (1893), Curs de pedagogie generală (1899), Istoria pedagogiei, în 3 volume (1903).

 

S-a implicat într-o aspră polemică, susţinută din capitala ţării de către N. Iorga şi Ioan Bogdan, acesta din urmă făcând parte din Comisia de analiză a cărţilor didactice. Respingerea unui manual de istorie universală elaborat de Ion Găvănescul (Istoria omenirii) a generat această dispută, cu articole acide de o parte şi de alta, publicate de Iorga şi Bogdan în publicaţia "Sămănătorul”, iar de Găvănescul în publicaţia "Cultura română", apărută la Iaşi în perioada 1903-1911. Pedagogul ieşean combătea sistemul ce punea în centrul investigaţiei istorice faptele trecutului naţional - sistemul româno-centric. Faţă de aprobarea manualelor şcolare de către Minister pentru introducerea lor în şcoli, Găvănescul a avut o atitudine foarte bine argumentată - "este de interes public să se ştie normele de judecată după care Ministerul gândeşte să facă selecţia manualelor permise a intra în şcolile statului şi a fi puse în mâinile elevilor".

 

Fiind cunoscut cu o activitate legionară susţinută în anii ’30, Ion Găvănescul a fost întemniţat şi a murit în închisorile comuniste, în anul 1949.

 

Gelu Iutiş este lector universitar doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi 

 

Sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro//stiri/ion-gavanescul-profesor-universitar-legionar-detinut-politic--161343.html