Inundatiile si viiturile, gaura in bugetul judetului de aproape 570 miliarde lei vechi, din primavara si pana acum

August 31 00:00 2017 by opiniabuzau

Viiturile de la sfârşitul lunii trecute au făcut pagube imense în zona de munte a judeţului Buzău. Valoarea totală a stricăciunilor produse de inundaţii a fost estimată de autorităţile judeţului la peste 2,1 milioane de euro. Şapte comune din Munţii Buzăului - Lopătari, Gura Teghii, Căneşti, Chilii Mânzăleşti, Vintilă Vodă şi Beceni - au fost afectate de viiturile şi de scurgerile de apă de pe versanţi.

Suma reprezintă însă doar o mică parte din necesarul pentru acoperirea pagubelor produse de precipitaţiile abundente în perioada martie-iulie 2017 la infrastructura judeţeană şi locală din judeţul Buzău. În şedinţa care a avut loc în această lună, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi-a însuşit evaluarea efectuată la nivelul Consiliului Judeţean şi de alte instituţii abilitate.

Potrivit evaluării, din primăvară şi până acum, intemperiile au făcut stricăciuni de aproape 570 miliarde lei vechi în judeţul Buzău. Drumurile administrate de Consiliul Judeţean au avut cel mai mult de suferit, reprezentanţii CJ evaluând pagubele la peste 200 miliarde lei vechi. Reprezentanţii comunelor Beceni, Bisoca, Berca, Lopătari, Calvini, Chiliile, Merei, Căneşti, Valea Salciei şi ai oraşului Pătârlagele au înaintat şi ei situaţii centralizatoare din care rezultă că sunt necesare zeci de miliarde pentru refacerea infrastructurii afectată de viituri ori alunecări de teren.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%