Inuman! Un bărbat cu handicap a privit neputincios cum hoții îi scotocesc în buzunare

Doi tineri au dat dovadă de o cruzime incredibilă. Ei au pătruns în toiul nopții peste un bărbat pe care îl știau cu handicap locomotor și i-au scotocit în buzunarele hainelor de pe el în timp ce victima îi privea neputincios. I-au furat omului peste 700 de lei. În aceeași seară, hoții au spart și un magazin, de unde au furat până și o casă de marcat.
Cei doi tineri, ambii din localitatea Cotu Ciorii, cu vârste cuprinse între 21 şi 17 ani, și-au făcut de cap în noaptea de 28 spre 29 martie 2018.
Ei au pătruns prin efracţie în incinta unui magazin alimentar din localitate, iar din interior au sustras mai multe bunuri şi produse, precum şi o sumă de bani. Au furat inclusiv casa de marcat, cu gândul de a o valorifica ulterior.
Nu le-a fost de ajuns prada luată din magazin așa că, în aceeaşi noapte, în jurul orei 03.00, cei doi au pătruns în locuinţa unui bărbat în vârstă de 61 de ani, din localitate, pe care îl știau ca fiind invalid. Acesta se deplasează în cărucior cu rotile, din cauza unor probleme la picioare.
Hoții au căutat bani prin toată casa, sub privirile neputincioase ale proprietarului, după care l-au scotocit în buzunarele hainelor cu care acesta se culcase. După ce i-au luat suma de 750 de lei, bani agonisiți cu greu de bărbat, hoții s-au făcut nevăzuți.
Poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Pogoanele i-au identificat la scurt timp de la comiterea faptei pe infractori. Asta, după ce un câine de urmă i-a dus pe anchetatori la ruinele fostei școli din sat, unde erau ascunse obiectele furate.
Prejudiciul, estimat la valoarea de 4.000 de lei, a fost recuperat integral de poliţişti şi predat persoanelor vătămate, ambii în vârstă de 61 de ani, din localitatea Cotu Ciorii.
Poliţiştii au dispus reţinerea celor doi bănuiţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Urmează ca astăzi, tinerii să fie prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, în vederea luării măsurilor legale.
În cauză, s-a întocmit dosar penal, în care poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Sursa: stiridebuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|