INTERVIU | FOTO: Buzoianca Anca Drăgulescu, printre studenţii remarcaţi de Universitatea Harvard în urma invenţiei „Magic Mirror”

Noiembrie 14 06:09 2018 by opiniabuzau

În perioada liceului a fost unul dintre cei mai buni olimpici ai României, performanţele sale culminând, în 2017, cu medalia de aur obţinută la Olimpiada Internaţională de Fizică din Indonezia. Buzoianca Anca Drăgulescu este acum studentă în anul II la una dintre cele mai bune universităţi din lume, Harvard, unde se specializează în fizică şi matematică. Absolventă a Şcolii nr. 15 „George Emil Palade” din Buzău, Anca Drăgulescu a studiat la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, aducând României numeroase medalii la olimpiadele internaţionale. Încă din primul an, la Harvard, buzoianca s-a evidenţiat, alături de colegii cu care a făcut echipă, în cadrul unui proiect ce a avut ca rezultat o invenţie, Magic Mirror (Oglinda Magică). Momentan, Anca este implicată într-un proiect de cercetare care vizează calculatoarele cuantice, computere care, spre deosebire de cele actuale, bazate pe tranzistori, se bazează pe principiile din mecanica cuantică pentru efectuarea operaţiilor. Calculatoarele cuantice se preconizează că vor revo­luţiona tehnologia de calcul şi vor putea rezolva probleme complexe şi misterele Universului.
Sursa: opiniabuzau




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%