Interviu cu managerul proiectului „TURISM-PERFORM, Competitivitate în turism prin resurse umane performante”

Miercuri, 26 iulie 2018, la Hotel Pietroasa din municipiul Buzău a avut loc conferința de lansare a proiectului „TURISM-PERFORM COMPETITIVITATE ÎN TURISM PRIN RESURSE UMANE PERFORMANTE”.
În contextul în care, potrivit specialiștilor din industria de profil turismul ar putea avea un rol important în economia țării, dacă s-ar face investiții substanțiale sau s-ar crea strategiile de promovare, o firmă din Brașov își propune prin acest proiect să crească calitatea serviciilor din domeniul hotelier. La eveniment au luat parte reprezentanți din domeniul hotelier din toată regiunea de sud-est a țării. La sfârșitul unei prezentări detaliate a obiectivelor proiectului am stat de vorbă cu Oprea Irinel, managerul de proiect care a fost de acord sa ne răspundă la câteva întrebari:
R: Ce își propune proiectul „TURISM-PERFORM Competitivitate în turism prin reseurse umane performante”?
Irinel Oprea: Până în aprilie 2019, urmărim îmbunătățirea competențelor și creșterea performanțelor profesionale pentru 510 persoane, în scopul creșterii șanselor de dezvoltare sustenabilă și a gradului de adaptabilitate a activității la dinamica sectorului economic cu potențial competitiv, turism și ecoturism în regiunea Sud-Est.
Sursa: reporterbuzoian.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|