Inspectoratul Județean de Poliție Buzău ne informează

Octombrie 2 15:36 2017 by buzau.net

 BULETIN INFORMATIV privind activități și evenimente din perioada 29 septembrie - 1 octombrie

30 de permise de conducere reținute șoferilor pentru nerespectarea regimului legal de viteză

La acest sfârșit de săptămână, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au acționat cu prioritate pe sectoarele de drumuri cu valori ridicate de trafic, utilizând aparatele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, amplasate în 'cascadă' și au avut în atenție și celelalte categorii de participanți la trafic.

Polițiștii au urmărit salvarea de vieți, viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile de drum numărându-se printre principalele cauze generatoare de accidente de circulație.

Astfel, aparatele radar care au acționat pe principalele drumuri ce străbat județul au înregistrat 273 de autovehicule ce rulau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, pe sectoarele de drum tranzitate.

De asemenea, polițiștii au reținut 30 de permise în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare.

Cea mai mare viteză — 167 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui șoferițe de 26 de ani, din Bacău, depistată la volanul autoturismului pe DN 2 E85, în afara localității Oreavu.

Polițiștii atrag atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și reamintesc celor aflați la volan că, pentru o deplasare în siguranță, trebuie să adapteze viteza la condițiile de drum și trafic, să păstreze o distanță corespunzătoare față de autovehiculul dinainte și să sporească atenția atunci când circulă în coloană.

Peste 500 de sancțiuni contravenționale aplicate, 45 permise de conducere reținute și 6 dosare penale întocmite în ultimele 48 de ore

În ultimele 48 de ore, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au continuat activitățile de supraveghere și control al traficului rutier, precum și de prevenire a accidentelor de circulație, fiind aplicate în total, 548 de sancțiuni contravenționale.

Permisele de conducere au fost reținute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, pentru neacordarea priorității de trecere autovehiculelor care aveau acest drept sau pietonilor angajați regulamentar în traversarea drumului public, dar și pentru conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului.

Pe lângă șoferii indisciplinați, polițiștii rutieri au mai sancționat 50 de pietoni, bicicliști și căruțași care nu au respectat regulile de circulație.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 210.000 de lei.

De asemenea, polițiștii rutieri au întocmit 6 dosare penale, după ce au depistat în trafic conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau care nu erau posesori de permis de conducere ori aveau acest drept suspendat. Cea mai mare alcoolemie — 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost înregistrată în cazul unui bărbat în vârstă de 26 de ani, din Țintești, depistat la volanul autovehicului pe raza municipiului Buzău.

Recomandăm participanților la trafic să respecte regulile de circulație!

Alege Viața!




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%