Infrastructură făcută praf în mai multe comune în urma viiturilor de săptămâna trecută • Opinia Buzău

S-a tras linie după ploile de săptămâna trecută, iar bilanţul autorităţilor arată că infrastructura din zona de munte a fost afectată pe zeci de kilometri, la fel şi case, podeţe şi poduri, dar şi sisteme de alimentare cu apă. În urma vizitei în teren efectuată luni de premierul Viorica Dăncilă, care a cerut urgentarea evaluărilor pagubelor produse de viituri, autorităţile judeţului s-au mobilizat şi au centralizat situaţiile deosebite astfel încât să poată fi trimise Executivului solicitările de acordare a unor ajutoare de urgenţă.
Potrivit situaţiei centralizată la Prefectură, şapte locuinţe au fost afectate-, şase fiind în Valea Salciei şi una în Cozieni, la fel şi cinci drumuri judeţene pe o lungime totală de 35 de km (204 M şi 204 C în Bisoca; 203 L în Odăile şi Brăeşti; 203 K în Lopătari; 102 F în Căneşti şi Chiliile), 47 drumuri comunale, în lungime totală de 77 km, 80 drumuri săteşti pe 94 km. De asemenea, au fost avariate opt podeţe, trei punţi pietonale şi trei poduri, dar şi două sisteme centralizate de alimentare cu apă la Chiliile şi Bozioru. Acolo, conducta de apă a fost ruptă pe o lungime de 50 metri, problema fiind rezolvată între timp.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|