Informatizarea completă a procesului educațional realizată de Guvern și Consiliul Județean printr-un proiect pilot în întreg județul

Noiembrie 16 17:08 2017 by observatorulbuzoian

Ministerul Educației Naționale își propune să realizeze informatizarea completă a procesului educațional din județul Buzău în cadrul unui proiect pilot cu finanțare prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Demersul presupune dotarea tuturor unităților de învățământ preuniversitar din județul Buzău cu echipamente IT de înaltă performanță, astfel încât să fie create premisele organizării unui proces educativ de calitate.

În acest sens, au fost identificate, la nivel național, 13 județe eligibile, cărora în luna august 2017 li s-a transmis o solicitare privind susținerea activităților proiectului și a sustenabilității acestuia. Șase consilii județene și-au exprimat sprijinul ferm pentru implementarea și sustenabilitatea proiectului.

În urma analizei condițiilor tehnice din documentația transmisă, județul Buzău a fost desemnat județ-pilot. Prin urmare, în cadrul proiectului derulat de MEN se va realiza informatizarea claselor în care învață elevii din clasele V-XII, precum și clasele din învățământul profesional. Procesul presupune dotarea (nelimitativ) cu următoarele echipamente:

1. Tablete pentru uzul elevilor (în fiecare clasă numărul de tablete va fi egal cu numărul băncilor pentru elevi). Tabletele vor fi utilizate exclusiv la școală.

2. Laptop-uri pentru toți profesorii din județ

3. Table inteligente (una pentru fiecare clasă)

4. Videoproiectoare și ecrane de proiecție (câte unul în fiecare clasă)

5. Conectare wireless a școlilor

Suplimentar, pentru învățământul profesional se vor achiziționa imprimante 3D.

„Buzăul va fi primul județ din România complet digitalizat la nivel școlar, dupa ce a castigat un proiect pilot desfășurat de Ministerul Educației. A fost o competiție transparentă si onesta intre 13 judete și mă bucur că am reușit să câștigăm o finală în care mai erau Aradul și Gorjul. Îi felicit pe colegii mei din județ pentru că au prezentat cel mai bun proiect și sunt convins că atat copiii, cat si profesorii din Buzău vor avea de câștigat. În total, vor fi investiți peste 25 de milioane de euro din fonduri europene pentru ca toate unitățile de învățământ din Buzău să fie dotate cu echipamente IT de ultimă generație. Vorbim de tablete pentru elevi, laptopuri pentru profesori, table inteligente, videoproiectoare sau imprimante 3D ready. Este o șansă extraordinară pe care copiii de aici, fie că învață in mediul rural sau la oraș, o vor avea pentru a se dezvolta și a se integra mai repede pe piața muncii după finalizarea studiilor. Va trebui să muncim în continuare pentru ca acest proiect să fie unul de succes și să îl putem extinde și în celelalte județe ale țării”, a declarat viceăremierul Mrarcel Ciolacu.

În vederea selectării județului-pilot, au fost luate în calcul în faza preliminară, următoarele criterii: număr de elevi cuprins între 45.000-70.000, număr de profesori cuprins între 4.000-5.500 și asigurarea sustenabilității proiectului de către consiliul județean timp de 5 ani după finalizarea implementării.

 

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%