Încrierile la liceu au început. Cererile pentru confirmarea locului repartizat pot fi depuse până pe 20 iulie. Ce conține dosarul

Iulie 14 06:48 2020 by buzaumedia.ro

Au început înscrierile la liceu pentru candidații care au fost repartizați în prima etapă. Această etapă durează o săptămână, până pe 20 iulie, și în acest interval are loc depunerea/transmiterea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.

Dosarele de înscriere cuprind actele de studii în original, dacă sunt depuse fizic, sau actele în copie, dacă sunt trimise prin poștă sau online.

Informațiile sunt necesare celor 113.480 de elevi care au fost repartizaţi în prima etapă de admitere la liceu.

Cererile de înscriere diferă de la o școală la altă, iar formularele pot fi ridicate de la comisia de înscriere. Pentru exemplificare, așa arată cererea de înscriere în clasa a IX-a de la Colegiul Național „Iulia Hașdeu” din București.

Care sunt actele necesare pentru înscrierea la liceu

Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectuează pe baza următoarelor acte:

cererea de înscriere (primită de la liceu, formularul diferă de la o școală la alta);cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere; (unele licee solicită și copii de pe actele de identitate ale părinților)adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională – clasa a VIII-a;foaia matricolă pentru clasele V – VIII (cu calculul mediei generale);fişa medicală (în aceasta se solicită și... [Citește articolul integral pe buzaumedia.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%