ÎNCEPE RECENSĂMÂNTUL CÂINILOR

Septembrie 7 09:22 2017 by buzau.net

 Începe recensământul câinilor din municipiu. Este obiectul unui proiect de hotărâre care va fi supus votului în Consiliul Local Municipal si care se referă la aprobarea regulamentelor pentru detinerea si cresterea animalelor. Mai exact, toti câinii din oras vor fi microcipati si sterilizati. În cazul familiilor în care nu există posibilităti materiale autoritătile locale vor suporta costurile.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal din luna octombrie se află un proiect de hotărâre care vizează câinii atât cu stăpân, cât și cei fără din municipiu. Măsura se impune după ce tot mai mulți buzoieni s-au plâns de numărul mare de maidanezi care sunt agresivi și care se înmulțesc de la o zi la alta. Mai exact, dacă proiectul va fi aprobat, Primăria va declanșa recensământul câinilor, apoi aceștia vor fi sterilizați și le vor fi montate cipuri.
 
În cazul familiilor cu situații materiale precare, costurile de sterlizare și microcipare vor fi suportate din bugetul municipalității. Odată impusă această măsură, și locurile din padoc ar putea fi suficiente pentru a adăposti câinii fără stăpân. În municipiul Buzău, conform unor statistici anterioare, trăiesc aproximativ 3.600 de câini. Cifra va fi exactă după ce vor fi inventariaţi şi toţi câinii cu stăpâni.
 
Buzoienii care întâmpină probleme cu maidanezii pot solicita intervenția lucrătorilor de la Urbis la numărul de telefon 0722 600 099. 

Sursa: tvbuzau.ro (DENISA IRIMIA)



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%