Încep examenele pentru posturile de medici de la SJU Buzău

Primul concurs va avea loc peste o săptămână, la Spitalul de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva, din Iași.
Spitalul Județean de Urgență Buzău a anunțat data și locația primului examen pentru ocuparea unor posturi de medici, pentru care unitatea medicală caută de mai multă vreme titulari, fără prea mare succes, însă. Este vorba de 13 posturi pe care SJU Buzău le-a mai scos până acum la concurs, însă au rămas neocupate, în special din cauza faptului că pe liste nu s-a înscris nici un candidat. Nici de această dată, interesul manifestat de medici pentru posturile scoase din nou la concurs nu a fost unul foarte mare, în cursă fiind înscriși cinci candidați, dintre care doi concurează pentru un singur post. Este vorba despre postul de medic specialist urolog în cadrul secției de Urologie a spitalului, post pentru care s-au înscris la concurs medicii Marian-Victoraș Botea și Valeriu Constantin Botea. Inițial, acestora li se adăugase un al treilea candidat, medicul Gholmali Soleimani, însă dosarul acestuia a fost respins, întrucât candidatul nu a depus toate documentele necesare până la termenul limită de completare a dosarului de înscriere.
În aceste condiții, postul de la secția de Urologie va fi singurul pentru care se vor „bate” mai mulți candidați, celelalte posturi pentru care s-au înscris candidați având fiecare câte un singur pretendent.
Sursa: sanatateabuzoiana.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|