Incendiu de proporții în localitatea Brădeanu. Mai multe tone de furaje, vegetație uscată dar și peste 200 de metri pătrați de anexe gospodărești de pe cinci proprietăți din satul Mitropolia s-au aprins miercuri incendiul fiind anunțat pompierilor după ora 14.00. Pompierii s-au deplasat în zonă cu patru autospeciale de stins incendii și una de intervenție și comandă la care s-au alăturat o cisterna de la Primăria Brădeanu și o autospecială de la serviciul voluntari al orașului Pogoanele.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, George Crețu, pompierii ajutați de localnici au reușit să izoleze focul iar în prezent nu există riscul propagării flăcărilor la locuințele de pe cele cinci proprietăți.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|