Pentru ca e sarbatoare! Si este prima dupa 30 de ani de cand Nehoiu este oras! Sunt Zilele Orasului Nehoiu!
Este clar ca drumul de astazi duce in centrul orasului de munte al judetului Buzau care vrea, domnule sa se ridice prin propriile puteri redobandite nu din padurile din jur, mai degraba din apele repezi si din dorinta de a deveni o urbe de luat in seama in plan national. Si daca ne uitam pe filele de istorie identificam si importanta si unicitatea in plan continental, in Europa prin activitatea IFET-ului.
Sterg aprig stropii de ploaie de oriunde: din gand, de pe haina, din fata ochilor. Prognoza citita si recitita ieri imi arata ca astazi gata, s-a zis cu ploaia, insa in fapt ploua lent, ca de toamna cuminte si recenta, sprintara si deloc vinovata. Dar stropii acestia sunt reci. Strang ghem sufletul si il dau inapoi in camaruta calda. Caut in zare ceva linistitor, acompaniat de soare… ei, da! Rasar coamele blande de pe la Poienile de Patarlagele. Si dincolo, la un lat bun de drum, cam de la Chirlesti in sus este soare cat sa stai cu sufletul la gura: o fi si cald?
Sursa: buzaulinreportaje.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|