În Micro V, licitația pe un loc de parcare a ajuns în faza „Fără număr!” Anunțul autorităților!

Februarie 14 18:59 2018 by buzau.net

Fără dar și poate, licitarea locurile de parcare, inițiată de Primăria municipiului Buzău în urmă cu cîteva luni, a intrat într-o fază care stai și te întrebi dacă nevoia sau ambiția de a parca autoturismul doar pe locul acela este cel care îi animă pe mulți dintre participanți să pluseze.

Miercuri a continuat licitația pentru o altă parte din locurile de parcare din cartierul Micro V, etapă în care mai bine de 20 de posesori de autoturisme dintre cei care au participat la licitație au rămas fără locuri de parcare. Strigarea a început de la suma de 90 de lei pe an pentru cei care au avut concurență pe locul de parcare și, în urma licitației, cea mai mică taxă anuală a ajuns la 270 de lei, iar cea mai mare la 2200 lei. O taxă exorbitantă, dacă stăm să ne gîndim că, în urmă cu mai puțin de două săptămîni, tot în cartierul Micro V, se bătea recordul de preț pe un loc de parcare, licitația pe un loc fiind adjudecată pentru suma de 670 lei.

La întîlnirea de ieri cu cetățenii din cartierul Micro V au participat viceprimarul Ionuț Apostu și, pentru prima oară în calitate de reprezentant al Urbis Serv, Silviu Nicoară, cel care a promovat examenul organizat de Primărie pentru funcția de director executiv al societății. Cei doi reprezentanți ai municipalității buzoiene i-a asigurat pe cetățeni că niciunul dintre ei nu va rămîne fără loc de parcare.

Autoritățile vor să cîștige spațiu în fiecare zonă a orașului pentru înființarea de locuri de parcare și de aceea vor transforma spațiile verzi aferente blocurilor de locuințe în parcări ecologice, așa cum există în cartierele de ocuințe din Occident. Acțiunile în acest sens vor fi inițiate de Urbis Serv din primăvara acestui an.

Sursa: sansanews.ro (Florina Arghir Popescu)




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%