În luna martie / 13 angajatori, depistaţi de inspectorii de muncă cu salariaţi fără contracte • Opinia Buzău

Aprilie 16 21:00 2018 by opiniabuzau

Aşa cum a promis în şedinţa Consiliului Prefrectural, conducerea ITM Buzău a dispus verificarea angajatorilor în ceea ce priveşte modificările salariale în contextul transferului CAS şi CASS de la angajator la salariat, care trebuia raportat  în REVISAL până la finele lunii martie 2018. Inspectorii de muncă au dat, însă, în aceste controale, şi peste probleme mai grave, nu numai legate de netransmiterea modificărilor survenite ca urmare a transferului contribuţiilor de la angajator la salariat.

24 de salariaţi fără forme legale de muncă

Aţi angajat personal fără contract de muncă? La ce vă puteţi aştepta? 13 angajatori buzoieni au aflat pe propria piele ce înseamnă acest lucru. Ei au fost “vizitaţi” de inspectorii de muncă în cursul lunii martie şi au fost surprinşi că foloseau muncă nedeclarată. Au primit amenzi consistente, fiecare în funcţie de câte persoane au avut angajate ilegal. Pentru asemenea cazuri, Codul Muncii prevede, în sarcina angajatorului, amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată în neregulă. La aceşti agenţi economici inspectorii de muncă au depistat un număr de 24 persoane fără contracte individuale de muncă sau cu contracte individuale de muncă netra­nsmise în termen la ITM Buzău în Registrul General de Evidenţa Salariaţilor (REVISAL) sau au fost depistaţi în timp ce contractul individual de muncă era suspendat. În total, în urma celor 151 de controale efectuate de inspectorii de muncă luna trecută au fost sancţionaţi 25 de angajatori pentru că au încălcat prevederile legale în domeniul relaţiilor de muncă şi din cele 32 sancţiuni contravenţionale, opt au fost în cuantum de 128.000 lei.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%