In capitala alpina a Buzaului braul se lupta cu selfie-ul

Nu am zis astazi decat sa urc cat mai voioasa spre cele cateva sute de copii care si-au dat intalnire sus, chiar pe varf de munte, in Mica Elvetie din Muntii Buzaului! In cinstea zilei lor, a copilului, canta si joaca intr-o rezervatie unica, de pin negru. Pornesc din timp din zona orasului pentru ca drumul pana la Bisoca e greu, vorbim despre al doilea drum celebru dupa DJ203K Maracineni-Lopatari la nivel de judet, cel care incepe la Vintila Voda, merge spre Sarulesti si se termina la Bisoca. Am sa vad.

Gandul nu imi e la drumul prapadit, ci la modul acesta de a aduna copii de la cativa anisori si pana spre clasele de liceu sus de tot, pe granita cu Vrancea. Imi spun ca se poate, ca dascalii care organizeaza acest festival numit Cant si joc pe plai strabun merita toata lauda, ca parintii care platesc chiar si benzina pentru a urca pana acolo iarasi sunt de respectat si ca poate doar asa peste cateva zeci de ani putem inca sa vedem cum se joaca braul batranesc si cum se canta hora noastra romaneasca!

Nu am cum sa nu vad ce mai fac oamenii din localitatile prin care trec. Parca la Maracineni se muta orasul pe strazile mici si noi ale zonei, Sapoca sta pe loc de cel putin opt ani, doar cateva case rasar frumos colorate si cu gust ridicate, iar Cernatesti este surprinzator. Forfota. Desi e duminica, oamenii sunt in miscare. Casele sunt luminoase si parca dezvelesc o imagine olteneasca, de prin Arges. Asa asemanare vad! Mult alb si grena! Parca si cheful de munca e altul decat in comuna precedenta. Oamenii din Cernatesti au infiintat livezi de-a stanga drumului judetean si pe deal, iar casele lor denota prosperitate. La Beceni … stiti cum se spunea odinioara, vreo 15 ani in urma, comuna care trebuia sa fie oras. Asa e si acum! Restaurant, piscine, magazine de materiale de constructie…. Multe! Vintila Voda e batranicioasa. Merge lent si consuma strict din resursele de demult. Nimic nu arata ca drumul e spre viitor! Mai sus, la Sarulesti este imaginea abandonului. Trec pe langa o casa amplasata pe dreapta drumului aflat in refacere si doi oameni, probabil sot si sotie ies din curtea in care se coboara ca sa se ajunga spre casa, practic ai impresia ca ies pe burta oamenii dintr-o bojdeuca. Sunt insa imbracati ales! Dupa ei, o casa sta doar intr-un ochi de geam si intr-un picior. E o ciuperca acoperita cu sita. Ma grabesc sa trec de Sarulesti. E un lucru frumos, desigur, zona cu caii romano-norvegianului sau ce alta cetatenie o avea cel care a construit frumos spatiul pentru cai, dar si stupinele care se aliniaza pe cateva sute de metri. Deci, exista si exceptii!