În această dimineață! Zeci de călători în picioare! Control inopinat al poliției și a CJ Buzău (Foto + video)

Octombrie 2 08:03 2017 by buzoieniiro

În această dimineață, la ora 06.00, la doar 2 grade Celsius, doi polițiști de la rutieră, trei angajați ai CJ, printre care vicele Adrian Petre, și doi ziariști zgribuliți s-au postat la Autorolla, la intersecția DN2E85 cu DJ 203 K.

Erau vizate autobuzele ce veneau dinspre V. Pașii, Săgeata și Robeasca.

Controlul s-a dovedit a fi unul inspirat. În ofsaid au fost prinși șoferii de pe cursele de Săgeata.

În două dintre ele, prima cu muncitori, la ora 06.30, iar a doua cu elevi, la ora 07.00, au fost găsiți peste 30 de călători în picioare.

Firma de transport AutoValmi va fi sancționată de către Consiliul Județean.

Conform vicelui CJ Buzău, Adrian Petre, la trei sancțiuni consecutive se poate ajunge până la anularea licenței transportatorului găsit în neregulă.

„În ciuda controalelor repetate, operatorii de transport încă nu își fac treabă. Dacă la prima cursă de V. Pașii a fost în regulă, la următoarele trei, de la Săgeata, au fost identificați călători în picioare. La o cursă doar vreo zece, dar la următoarele două autobuzul era ticsit. Se vor aplica sancțiuni. Controalele vor continuă până când transportatorii vor găsi de cuviință să aloce suficiente autobuze pentru a nu mai transporta călători în picioare”, a precizat Adrian Petre.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%