ICOANA FĂCĂTOARE DE MINUNI DE LA MĂNĂSTIREA VALEA NEAGRĂ ȘI MOAȘTELE A DOI SFINȚI IUBIȚI DE CREDINCIOȘI, ÎN PROCESIUNE ÎN MAI MULTE BISERICI DIN BUZĂU (FOTO)

Martie 26 13:30 2021 by sansanews.ro

Procesiune în toată eparhia  Buzăului cu icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Valea Neagră, din județul Vrancea, cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina și cu ale Sfântului Haralambie, vindecătorul de boli grave.

Evenimentul religios, de o mare importanță pentru credincioși, este organizat vineri și sâmbătă la inițiativa Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.

Startul procesiunii s-a dat, vineri, la Nehoiu. Acolo, au poposit icoana Maicii Domnului de la Valea Neagră și moaștele celor doi sfinți. Numeroși credincioși s-au adunat în curtea Catedralei Sfântul Gheorghe din Nehoiu și s-au rugat, mulți pentru sănătate și pentru ca pandemia să se termine cât mai repede.

De la Nehoiu, icoana făcătoare de minuni și moaștele sfinților Nectarie și Haralambie au pornit spre mănăstirea Ciolanu, apoi spre Năeni,  ajungând la locașul de cult denumit Biserica dintr-o piatră din satul Vârf.

Pentru al doilea an consecutiv, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, la rugămintea Asociaţiei Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, suntem în procesiune cu icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Valea Neagră din munţii Vrancei, alături de moaştele sfinţilor vindecători de boli, Sfântul Nectarie... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%