Iată răspunsul Direcției Silvice Buzău la propunerea de interzicere a circulației mașinilor în Parcul Crâng

Mai 31 09:27 2017 by buzoieniiro
Consilierul local C-tin Ionescu a propus interzicerea circulației autovehiculelor înspre parcul Crâng pe cele două alei dinspre patinoar respectiv Micro XIV. Proiectul a de hotărâre a fost însușit de primarul C-tin Toma și se va supune la vot în ședința de la finalul lunii iulie. Până atunci se va afla în dezbatere publică. “Se interzice circulaţia autovehiculelor de orice fel în parcurile din municipiul Buzau si Pădurea Crâng, (pe orice alee amenajată sau neamenajată din interiorul acestora, cu excepţia autovehiculelor aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului de Ambulanţă, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Poliţiei Locale a municipiului Buzău, Direcţiei Silvice, S.C „Urbis - Serv” S.R.L Buzău si societăţilor de întreţinere sau de utilităţi publice. Accesul pentru aprovizionarea unităţilor de alimentaţie publică se va face numai între orele 6.00 - 8.00, utilizând calea de acces către sediul societăţii “Urbis - Serv” S.R.L Buzău, cu autovehicule ce nu depăşesc 3, 5 tone, în baza unui permis de acces emis de Primăria municipiului Buzău”. Astăzi, C-tin Ionescu a prezentat public și un act remis de Direcția Silvică Buzău prin care instituția care administrează pădurea Crâng încurajează acest proiect de hotărâre. ”La scrisoarea dumneavoastră înregistrată la Direcţia Silvică Buzău sub nr. 3295/15.05.2017, referitor la interzicerea circulaţiei auto pe cele două alei ce duc spre interiorul parcului Crâng (Patinoar - Parc şi Micro XIV - Parc), vă comunicăm că această măsură nu afectează desfăşurarea activităţii din fondul forestier administrat de către Direcţia Silvică Buzău. Considerăm oportun ca la punctul 3 din proiectul de hotărâre să adăugaţi şi autovehiculele aparţinând Direcţiei Silvice Buzău, Companiei de Apă şi Urbis Serv” - Cornel Pitiș, director Direcția Silvică Buzău Deocamdată, întrucât cele două alei nu sunt în proprietatea Primăriei, Poliția Locală Buzău a dat aviz negativ proiectului de hotărâre. „Măsura nu poate fi pusă în aplicare deoarece căile de acces din Pădurea Crâng aparţin Ocolului Silvic Buzău. Nu se află în proprietatea publică sau privată a municipiului Buzău pentru a putea face obiectul reglementării prin Hotărâre a Consiliului Local. Faţă de considerentele expuse, Poliţia Locală a municipiului Buzău nu avizează favorabil Proiectul de Hotărâre”. | Știri & Atitudine
Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%