Iată cauzele care au dus la moartea celor doi pietoni la Cernătești. Sărăcie, prostie, neglijență. Polițisti rutieriști: „Acolo e un mix ucigător de factori”.

Iulie 16
16:03
2017
by buzoieniiro
„Acolo e un mix ucigător de factori. Nu e deloc de mirare că s-a produs o asemenea tragedie”. E concluzia polițiștilor rutieriști care analizează modul în care s-a produs accidentul de la intrarea în Cernătești. Un autoturism Cielo care tracta o rulotă a intrat în plin la miezul nopții în trei localnici care se deplasau pe carosabil, imediat după ce coborâseră dintr-un mijloc de transport în comun. Dar iată factorii care țin de sărăcie, prostie și neglijență care au concurat la producerea accidentului. A - Lipsă trotuar și șosea îngustă După cum se poate vedea din imagini pe raza comunei Cernătești, DJ203K nu este prevăzut cu trotuar. Există doar un acostament îngust, un șanț și un culoar îngust în fața caselor, pe unde nu pot trece două persoane una lângă alta (și din cauza băncilor postate în fața porților). Pietonii sunt nevoiți să circule pe acostament, riscând oricând să fie acroșați de mașini. Așa cum s-a întâmplat în noaptea fatidică. Nu s-a amenajat trotuar întrucât atât CJ Buzău, cât și Primăria Cernătești nu dispun de fonduri pentru așa ceva. Modernizarea DJ 203 K prevăzută a se aface cu fonduri guvernamentale se tot amână de vreo cinci ani. B - Statie de autobuz imediat după curbă și rampă Dintr-o prostie, stația respectivă de autobuz a fost pusă cât se poate de inoportun. Stația este atât în rampă, cât și în curbă astfel încât șansele ca pietonii care merg pe marginea drumului să fie văzuți de șoferi scad considerabil mai ale în condiții de viteză și de întuneric. Se impune mutarea de urgență a stației câteva zeci de metri mai în față. C - Lipsă trecere de pietoni E evident că pietonii locuiesc și pe cealaltă parte a șoselei și că au nevoie de traversa. Nu o pot face însă regulamentar întrucât nu există o trecere de pietoni. Dacă ar fi existat o trecere de pietoni, coroborată cu semnalizarea ei luminoasă, poate că șoferul ar fi fost avertizat suplimentar. D - Întunericul Și acesta a fost la rându-i un factor decisiv în producerea accidentului. Pe stâlpi există câteva becuri, însă lumina este slabă și, în plus, subțiată de frunzișul pomilor de pe margine. E - Lipsă veste reflectorizante sau lanterne Trecem acum și la greșelile victimelor. Acestea urmau să parcurgă noaptea câteva zeci sau sute de metri până la domiciliu pe marginea drumului îngust fără a purta veste reflectorizante sau orice alte mijloace care să le facă vizibile (lanterne, îmbrăcăminte deschisă la culoare sau reflectorizantă). De aceea, șoferul le-a luat în plin, fără să pună măcar frână. F - Deplasare incorectă, cu spatele la autovehiculele din același sens Conform normelor, pietonii trebuie să circule pe partea stângă a carosabilului în sensul de mers şi cât mai aproape de marginea acestuia când lipsesc trotuarele. În plus, se recomandă deplasarea, pe cât posibil, pe un singur şir, cu obligaţia de a privi din când în când şi înapoi pentru a observa circulaţia autovehiculelor care execută depăşirea și pot ajunge pe banda pe care circulă pietonii E - Prezența rulotei Autoturismul Cielo condus de un șofer din Beceni tracta și o rulotă. Nu este exclus ca unele din victime să fi fost lovite chiar/ și de rulotă în caz că șoferul a șoferul a încercat un viraj brusc de evitare a impactului cu cei trei pietoni. Frânarea autoturismului în caz că s-ar fi produs, deși nu s-au văzut urme de frână, ar fi fost mult îngreunată din cauza rulotei. Pregătiri de înmormântare Persoanele decedate sunt Cristina Pătrașcu (37 de ani, mamă a doi copii), și Doru Dobre (49 de ani), ambele din Cernătești. A treia persoană, rănită destul de grav, și aflată la Spitalul Floreasca din București se numește Mihaela Voicu (43 de ani). Toți trei lucrau la Romcarbon și veneau de la schimbul doi. Înmormântarea va avea loc cel mai probabil joi, întrucât miercuri e cruce neagră și ar exista o tradiție de a nu se face înmormântări în aceste zile. Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca. | Știri & Atitudine
Citește mai mult ...
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|