Hotărâre controversată a CLM Buzău, analizată de juriști Prefecturii în regim de urgență

Iunie 6
17:05
2017
by observatorulbuzoian
Hotararea Consiliului Local Municipal votata la sfarsitul lunii mai care prevedea acordarea unui mandat special sefului Serviciului Resurse Umane din Primarie, Georgeta Cristea, pentru a impune, la Adunarea Generala a Actionarilor SC Compania de Apa SA schimbarile pe care primarul Constantin Toma le doreste si pe care le-a anuntat de aproape un an a ajuns pe masa prefectului care trebuie sa decida daca aceasta a fost sau nu adoptata corect.
Potrivit prefectului judetului Buzau, Carmen Ichim, hotararea care a fost amplu comentata si in presa a fost atacata atat de Compania de Apa cat si de unul din consilierii locali municipali.
Am primit mai multe contestatii la acea ultima hotarare a CLM si am dispus ca analizarea ei de catre juristi sa se faca cat mai repede ca sa putem da un raspuns privind legalitatea acesteia pana vineri sau cel tarziu luni , a declarat prefectul Carmen Ichim.
Proiectul de hotarare a Consiliului Local Municipal privind acordarea unui mandat special doamnei Georgeta Cristea pentru reprezenta interesele municipalitatii in AGA Companiei de Apa programata pentru data de12 iunie a fost adoptat opt voturi pentru , sapte impotriva , patru voturi fiind nule.
Citește mai mult ...
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|