HC Buzău va începe viitorul sezon pe 5 septembrie • Opinia Buzău

Iulie 11 21:01 2018 by opiniabuzau

• Primul meci din istorie în Liga Naţională, la Baia Mare

Promovată în premieră, în această vară, în primul eşalon valoric al handbalului masculin românesc, HC Buzău a aflat programul exact după care va evolua în viitorul sezon. Primul meci din istorie al unei echipe buzoiene masculine în Liga Naţională va avea loc miercuri, 5 septembrie, când HC Buzău o va întâlni în deplasare pe Minaur Baia Mare.

La Sala Sporturilor, aceeaşi premieră va fi bifată zece zile mai târziu, sâmbătă, 15 septembrie, când handbaliştii buzoieni vor primi vizita unui adversar de calibru, Dobrogea Sud Constanţa, una din pretendentele la titlu în viitorul sezon.

Turul Ligii masculine de ha­ndbal se încheie miercuri, 5 decembrie, dar în acest mai este programată şi o etapă din retur, a 14-a, miercuri, 12 decembrie. Liga Naţională se va întrerupe apoi până pe 30 ianuarie 2019, când campionatul se va relua cu etapa a 15-a. Ca şi în cazul Ligii feminine, este de notat că, în funcţie de programul echipelor angrenate în cupele europene sau de alegerea televiziunilor deţinătoare de drepturi, acest program poate suferi modificări.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%