Diferenţă de scor mai rar întâlnită, chiar şi la acest nivel, între SCM Gloria Buzău şi Ştiinţa Bacău, într-o partidă disputată la Sala Sporturilor, în etapa a 8-a a Diviziei A. Conştiente că pornesc şi în acest meci drept mari favorite, elevele lui Romeo Ilie nu şi-au imaginat însă că vor întâlni un adversar pe care să-l domine de o asemenea manieră. Totuşi, jocul nu a început cu acea explozie pe care suporterii o aşteptau din partea favoritelor, din contră. Mult mai relaxate decât era cazul, buzoiencele s-au văzut conduse pe tabelă în primele minute, au revenit, e adevărat, destul de repede la conducere, fără să se desprindă decisiv de echipa adversă, cu care a mers cap la cap până la jumătatea primei reprize. Din acel moment, şi acel echilibru precar s-a rupt, iar pe teren n-a mai fost decât o singură echipă, cea buzoiană, care a intrat la pauză deja cu un avantaj de 8 goluri, 18-10. Festivalul ofensiv oferit de gazde a continuat şi după pauză, iar în primul sfert de oră buzoiencele au reuşit de marcheze de nu mai puţin de 15 ori, faţă de o singură reuşită a adversarelor! Chiar şi cu garnitura secundă, trimisă în final pe teren de antrenorul Romeo Ilie, SCM Gloria n-a slăbit ritmul, iar finalul celor 90 de minute a consemnat o diferenţă incredibilă în favoarea gazdelor, 42-17! Marcatoarele echipei buzoiene au fost Alina Horjea – 10 goluri, Nicoleta Vlad – 8 goluri, Anca Ionescu – 7 goluri, Alina Dragu – 5 goluri, Cristiana Ciuplea şi Alexandra Vrabie – 4 goluri, Gabriela Drugău – 2 goluri, Mădălina Mureş şi Roxana Tabarcea – 1 gol. Etapa viitoare, sâmbătă, într-un meci care se anunţă ceva mai dificil, SCM Gloria va evolua în deplasare, cu Dinamo Bucureşti.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|